OPC Cluj a amendat E.On Distributie pentru presupusa avarie din 14 ianuarie
Oficiul pentru Protectia Consumatoriului Cluj a amendat cu 30.000 de lei E. ON Distributie, dupa ce in data de 14 ianuarie a sistat furnizarea gazelor naturale, fara niciun preaviz, in localitatile Gilau, Luna de Sus si Floresti, iar la Call Center-ul societatii, dupa nici doua ore de la presupusa avarie, nu mai raspundea nimeni.
Conform legislatiei in vigoare, amenda data de catre OPC societatii E.On Distributie este maximul permis.
“Datorita faptului că refularea aerului din conductă a fost insuficientă, intervenind astfel o eraoare umană a lucrătorilor E.ON Distribuţie, furnizarea gazelor a fost întreruptă. Intervenţia echipelor s-a efectuat imediat, însă remedierea deficienţei s-a încheiat în data de 15.01.2016. Ca şi situaţie de fapt, consumatorii din localităţile menţionate au fost privaţi de gaze naturale. Fiind vorba de o situaţie excepţională, datorită apelarii concomitente a mai multor consumatori, apelurile fie nu au fost preluate, fie au fost preluate cu întărziere. Pentru a evita situaţii similare în care s-ar putea afla, societatea a comunicat că a luat o serie de măsuri suplimentare pentru creşterea capacităţii de preluare a apelurilor, inclusiv cel de alocare de resurse umane suplimentare, care să ofere informaţiile necesare şi în timp util celor care apelează serviciul”, se mentioneaza in comunicatul OPC Cluj.
Totusi, mai mult decat ciudat, inspectorii OPC Cluj afirma ca DOAR 1.900 de consumatori au fost afectati de aceasta defectiune!!!
A doua zi, primarul Florestiului s-a adresat in scris mai multor institutii, printre care si Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, solicitand sanctionarea E.On Distributie.
“La data de 14.01.2016, în jurul orei 16.30, pe teritoriul Unităţii Administrativ Teritoriale Floreşti a avut loc o întrerupere a furnizării de gaze naturale către consumatorii casnici sau industriali, persoane fizice sau juridice. Concret, fără nici un preaviz, în timpul consumului regulat, consumatorul, în loc de gaze naturale a primit la instalaţiile de consum un amestec de gaze cu aer. Au fost astfel afectaţi pe timp de iarnă, la temperaturi de sub ZERO GRADE CELSIUS, zeci de mii de consumatori casnici, bun platnici, cu plata serviciilor la zi. Aceştia au fost nevoiţi fie a achiziţiona instalaţii alternative de încălzit, fie a se deplasa la terţe persoane, consumatori care au avut furnizare de asemenea servicii, fie a îndura o nopate în frig. Situaţia s-a reglementat la mulţi consumatori de abia în dimineaţa zilei de 15.01.2016. În multe situaţii, consumatorii au apelat la soluţii care au dus la contorizarea aerului în loc de gaze naturale. Acest aspect a fost necesar întrucât numerele de deranjamente ale E ON ENERGIE ROMANIA SA, INCLUSIV NUMERELE DE URGENŢĂ!, au fost inapelabile timp de mai multe ore, echipajele de intervenţie neputând fi solicitate.
Subliniez faptul că la Primăria Floreşti nu a fost depusă absolut nici o documentaţie privind vreo lucrare E ON ENERGIE ROMANIA SA, iar consumatorii nu au fost informaţi de nici o sistare a furnizării gazelor naturale.
Având în vedere cele de mai sus, în baza obligaţiilor şi drepturilor ce decurg din Legea 215/2001
SOLICIT ÎN SCRIS
a. EXPLICAŢII PRIVITOARE LA INCIDENTUL PETRECUT PE DATA DE 14.01.2016 LA NIVELUL COMUNEI FLOREŞTI, INCIDENT CE A AFECTAT ZECI DE MII DE CONSUMATORI CASNICI. (Natura lucrărilor, Motivele tehnice, cauzele incidentului)
b. Explicaţii privitoare la motivele care au stat la baza nefuncţionării sistemului tip Call center Serviciul Clienţi şi Serviciul URGENŢE
c. Motivele pentru care lucrările nu au fost anunţate căre administraţia locală şi către consumatori
d. Modalitatea prin care E.ON Energie România S.A. va manageria plângerile consumatorilor casnici afectaţi
e. Modalitatea prin care E.ON Energie România S.A va regulariza consumul de aer al consumatorilor casnici contorizat ca şi gaze naturale.”
In replica, E.On Distributie a sustinut, tot printr-un comunicat de presa, ca sistarea gazelor in cele trei localitati a fost cauzata de repunerea in functiune a unei statii de reglare-masurare a presiunii gazelor naturale, la care ar fi aparut unele probleme.