Mon. Jun 27th, 2022

Noi obiective de infrastructură de apă și canalizare, inclusiv din Florești, intră în domeniul public al județului

Consiliul Județean Cluj va include în domeniul public al județului obiectivele de infrastructură realizate în cadrul proiectelor finalizate ce au constat în alimentarea cu apă potabilă a localității Roșieni, comuna Mociu, extinderea rețelelor de alimentare cu apă potabilă a satelor Chiriș, comuna Geaca, și Gârbău, comuna Gârbău, respectiv achiziția unor electropompe pentru Stațiile de Pompare a apei uzate din localitatea Florești.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Aceste investiții contribuie, fără îndoială, la creșterea calității vieții și a gradului de confort al cetățenilor județului. Ne dorim, în continuare, să asigurăm clujenilor o apă de cea mai bună calitate și un acces facil la serviciile edilitare.”

Principalele elemente de infrastructură care vor trece în domeniul public al județului și în administrarea Companiei de Apă „Someș” S.A., și a căror valoare este de 3.388.672 de lei, sunt 22.185 de metri de conducte de distribuție și transport, 186 de branșamente și șase electropompe.

Valoarea finală a lucrărilor executate este de 3.703.642 de lei, banii fiind asigurați din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare (IID) constituit de Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” S.A. în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11