Sat. Jun 25th, 2022

Nelu Tătaru: Vaccinul anti-COVID-19 va fi voluntar și gratuit

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a explicat că România va primi o tranșă de 4,6% la fiecare eșantion lunar de vaccinuri împotriva COVID-19. Demnitarul a explicat că un astfel de ser „este singura șansă să putem limita și termina această pandemie”.

De la începutul acestei pandemii, s-a lucrat și la nivel european, și la nivelul Comisiei Europene, la care am achiesat și noi încă din primele luni, la descoperirea unui vaccin. Ne imunizăm trecând prin boală sau făcând un vaccin.

Existența unui vaccin este cea care la un moment dat va da și semnalul de descendență a acestei pandemii și de limitare a efectelor ei. În condițiile în care s-a mers pe acel vaccin, Comisia Europeană a contractat cu mai multe firme – în acest moment sunt vreo cinci firme cu care sunt și contracte, în care fiecare din țările participante au o cotă parte. Ele vor fi vaccinuri care vor fi produse de diferite firme, vaccinuri care se țin între la 2 și 8 grade sau sunt între -80 și -20 de grade. Sunt eșantioane care vor veni lunar. (…) La fiecare eșantion care va veni noi vom primi tranșa de 4,6%”, a declarat Nelu Tătaru, miercuri seară, pe B1 TV.

Intrebat de Tudor Mușat care e proiecția de timp în cazul României, în contextul în care Spania și Germania au anunțat vaccinări pentru luna decembrie, ministrul Sănătății a explicat:

„Aceste vaccinuri trebuie să fie avizate de Agenția Europeană a Medicamentului. (…) Ajungând în comunitatea europeană, va veni acel aviz. În măsura în care îl vom avea, cât de repede îl vom avea, eu știu, în două săptămâni îl putem și avea la noi pe piață. Firmele au acest vaccin în acest moment. Noi sperăm ca în ianuarie să putem avea prima tranșă și să putem vaccina și, eu știu, prima categorie, care sunt personalul din unitățile sanitare publice și private, în jur de 550.000. Cei fără comorbidități, peste 18 ani, sunt cele care vor primi acest vaccin din martie-aprilie”.

Sursa: PSNEWS.ro

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11