Mon. May 23rd, 2022

Nelu Tătaru: Preconizăm un vârf al epidemiei spre a doua jumătate a lunii aprilie, cu un vârf de 10.000 de cazuri/ 200 de mii de Români au venit în țară, ne mai așteptăm la încă 200 de mii până la Paști

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă seara, într-un interviu pentru Digi24, că România se apropie de scenariul 4 și că preconizează ”un vârf al epidemiei spre a doua jumătate a lunii aprilie, cu un vârf de cazuri de 10.000”.

Tătaru a mai spus că luni se va decide dacă vor fi impuse noi restricții, dar că evoluția ultimelor 48 de ore nu impune restricții noi. Întrebat dacă este posibil ca România să se confrunte cu un al doilea vârf al pandemei, Tătaru a explicat:

”Depinde de primul vârf, dacă avem un vârf lin vom avea și o cădere mai lună, Dacă avem un vârf foarte ascuțit, atunci vom avea efecte nefaste, cu multe cazuri și multe decese.”

”Ne apropiem într-adevăr de scenariul 4, care implică tratarea cazurilor ușoare la domiciliu, iar în spital a celor moderat-severe și critice. Odată cu intrarea celor 36 de spitale-suport, vom mai aduce un surplus de 8000 de paturi”, a anunțat ministrul sănătății.

”Ce ne interesează în acest moment este să putem susține cazurile severe și critice. Testările vor fi extinse la personalul medical în scenariul 4. Suntem la o medie a pacienților la 40-41 de ani. Urmează o perioadă în care trebuie să evaluăm fiecare caz în parte”, a afirmat ministrul sănătății.

Despre studiul realizat de Primăria Capitalei și Institutul Matei Balș: În București este un studiu în pregătire, rămâne să vedem când va fi finalizat acest proiect, să ne dăm un acord. El poate fi realizat (și fără acordul ministerului) în măsura în care și-l asumă Primăria Capitalei. Nu sunt cheltuți bani pentru acest studiu din banii ministerului.

Tătaru a mai spus că în două-trei săptămâni România ar putea produce mănuși și combinezoane de protecție.

”Au venit 200 de mii de conaționali în țară și ne așteptăm la încă 200 de mii până la sărbătorile Pascale. Dacă nu au treburi urgente în România, să nu vină”, a mai declarat ministrul.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11