Sat. Jun 25th, 2022

Ministrul Sanatatii, plusistul V. Voiculescu, semneaza somatii imposibil de realizat. E doar inceputul!

Ministerul Sănătăţii a solicitat, printr-o adresă oficială, Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară să finalizeze prima etapă a vaccinării cadrelor medicale până vineri, 8 ianuarie (!!!), scrie Adevărul.

Adresa, semnată de ministrul Vlad Voiculescu, a fost trimisă către DSP-urile din ţară joi, 7 ianuarie.

Adresa le trasează sarcina tuturor DSP urilor din ţara sa termine prima faza de vaccinare, a cadrelor medicale, adică aproximativ 250.000 de persoane persoane, pana pe 8 ianuarie, cel târziu, la ora 20.00.

Până în prezent au fost imunizate 76.000 de cadre medicale (medici şi asistenţi), în condiţiile în care se pot face maximum 17.000 de vaccinuri pe zi în întreaga ţară. Conform solicitării ministrului Voiculescu, DSP-urile ar trebui să imunizeze aproape 200.000 de persoane în 24 de ore, ceea ce este imposibil. În plus nu este sigur dacă există atâtea doze de vaccine distribuite în fiecare judeţ.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a precizat pentru digi24.ro că la mijloc este o neînţelegere. Până vineri, 8 ianuarie, ora 20.00, trebuie să se finalizeze programarea cadrelor medicale la vaccinare şi nu vaccinarea în sine.

Gheorghiţă a dat vina pe un angajat al Ministerului Sănătăţii care ar fi înţeles greşit mesajul, astfel că la managerii de spitale a ajuns notificarea că vineri, la ora 20.00, trebuie încheiată vaccinarea cadrelor medicale, nu programarea, aşa cum transmisese coordonatorul campaniei.

Potrivit lui Gheorghiţă, trimiterea acestei adrese nu înseamnă că nu se mai pot face programări pentru cadrele medicale şi după această dată.

Câţi români s-au vaciinat până în prezent

Potrivit datelor puse la dispoziţia CNCAV de către INSP, situaţia din ziua de 7 ianuarie, ora 17.00, era următoarea:
Numărul de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore, prima administrare) este de 17.846.
Numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020, prima administrare) este de 76.400.
Numărul de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (în ultimele 24 de ore): 62 reacţii comune şi minore, dintre care: 27 reacţii de tip local; 35 reacţii generale.
Numărul de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020): 264 reacţii comune şi minore, dintre care:
– 119 reacţii locale cu durere la locul injectării;
– 145 reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, anxietate, alergii de tip urticarie);
Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 precizează că investighează alte cinci reacţii adverse în urma vaccinării.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11