May 23, 2024

Inspectorii RAR: Anul trecut, 45,04% dintre vehiculele controlate în trafic prezentau deficienţe majore

O pondere de 45,04% din totalul vehiculelor controlate în trafic de către inspectorii Registrului Auto Român (RAR), în 2022, au prezentat deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.

Potrivit unui comunicat de presă al RAR, transmis vineri AGERPRES, cele mai multe neconformităţi au fost constatate la: instalaţia electrică de iluminare-semnalizare (27,62%), emisiile poluante (22,65%), punţi, jante, anvelope şi suspensie (13,86%), vizibilitate (12,6%), şasiu şi elemente ataşate şasiului (11,85%).

De asemenea, au fost depistate neconformităţi la sistemul de frânare (la 5,71% dintre vehiculele controlate), precum şi probleme la sistemul de direcţie (1,75% dintre cazuri). În plus, în urma verificărilor, s-au identificat deficienţe din sfera poluării la aproximativ 6.000 de vehicule (7,86%) dintre cele controlate.

Inspectorii RAR au depistat, totodată, în trafic, vehicule cu defecţiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi şi fuzete. Astfel, inspectorii RAR au considerat că 5.262 de vehicule prezentau pericol iminent de accident. În acelaşi timp, aproximativ 3% dintre vehiculele controlate prezentau probleme legate de dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice – ITP fals, expirat sau anulat.

În 2022, în urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, au fost aplicate 25.690 de sancţiuni, au fost retrase 21.854 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 264 de vehicule, iar 408 ITP-uri au fost anulate.

Reprezentanţii RAR precizează că, în situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele RAR din ţară.

Instituţia notează faptul că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR – Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.

Sursa: AGERPRES