Sat. May 21st, 2022

In accidentul de la Cornesti, un barbat si o femeie insarcinata au decedat

Potrivit IPJ Cluj, un bărbat de 47 de ani, din Aiud, județul Alba, a condus un ansamblu cap tractor+semiremorca și a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism înmatriculat în Alba.

Conform primelor informații, bărbatul de 47 de ani ar fi pătruns pe sensul opus, pentru a evita coliziunea cu autovehiculul care circula în fața sa, față de care nu ar fi păstrat o distanță de siguranță în mers.

Pompierii au găsit la locul evenimentului un bărbat, 41 de ani, încarcerat pe locul șoferului din autoturismul avariat, fără semnale vitale și o femeie de 33 de ani, întinsă în afara autoturismului, tot fără semnale vitale.

Au fost începute imediat manevrele de resuscitare pentru femeia aflată în stop cardio-respirator. Au fost utilizate echipamentele pentru descarcerare pentru a scoate bărbatul din mașina contorsionată și au fost începute imediat manevrele de resuscitare.

Corpul bărbatului și cel al femeii, care se pare că era însărcinată, nu au mai răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarate decesele celor doi de către medicii prezenți la locul accidentului.

Elicopterul a preluat de la locul accidentului un bărbat de cca 35 de ani, pentru a fi transportat la unitățile spitalicești din mun. Cluj-Napoca, acesta suferind în urma accidentului multiple traumatisme la nivelul capului și feței.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11