June 12, 2024

Imobiliare// In luna aprilie, pretul apartamentelor noi si vechi din Zona Metropolitana Cluj au cunoscut o usoara crestere

Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, în luna aprilie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi disponibile spre vânzare la nivel național s-au diminuat cu 0,6% față de luna anterioară. Valoarea medie de listare pentru o asemenea unitate locativă a ajuns, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, la 1.425 euro pe metru pătrat util (față de 1.433 de euro pe metru pătrat la finele lui martie).

„Evoluția prețurilor apartamentelor a fost contrastantă în luna aprilie. În nicio altă lună din acest an nu am remarcat oscilații atât de diferite. Pe de o parte, am constatat evoluții de preț contrastante între cele două segmente vechi și nou, cu creșteri de până la 2.2% pe segmentul nou din Timișoara, dar și între orașe în cadrul aceluiași segment, unde se remarcă scăderile de preț din București în opoziție cu evoluția din Cluj-Napoca sau Constanța. Dinamica piețelor locale a fost diferită, fapt ce se oglindește în evoluția diferită a prețurilor de la un oraș la altul.”, a declarat Daniel Crainic, director marketing Imobiliare.ro.

Cluj-Napoca:

Cluj-Napoca a fost caracterizat, luna trecută, de o evoluție ascendentă a prețurilor apartamentelor: pretențiile vânzătorilor s-au majorat, per ansamblu, cu 1%, ajungând la o medie de 2.421 de euro pe metru pătrat util (față de 2.396 euro pe metru pătrat la finele lui martie). Valoarea medie a locuințelor din blocurile vechi a ajuns la 2.400 de euro pe metru pătrat (de la 2.370 de euro pe metru pătrat, reprezentând un plus de 1,3%), în vreme ce pe piața rezidențială nouă a avut loc un avans ușor de 0,1% (de la 2.540 la 2.543 de euro pe metru pătrat).

București:

Pe tot parcursul lunii aprilie, apartamentele disponibile spre vânzare în cel mai mare oraș al țării au cunoscut un ușor declin de -0,5%, de la o medie de 1.507 de euro pe metru pătrat util, până la 1.500 de euro pe metru pătrat. Locuințele din blocurile vechi s-au depreciat cu 0,7%, de la 1.521 de euro pe metru pătrat la 1.510 de euro pe metru pătrat, în vreme ce media de preț a unităților locative noi a  scăzut cu -1,4%, de la 1.452 de euro pe metru pătrat la 1.432 de euro pe metru pătrat.

Brașov:

După avansul de 1,5% din martie, Indicele Imobiliare.ro relevă, pentru Brașov, o depreciere în luna aprilie, mai exact -0,4%, de la 1.596 la 1.590 euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi s-au depreciat ușor, cu 0,1%, de la 1.531 la 1.529 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte, locuințele nou-construite din Brașov s-au scumpit cu 1,9%, de la 1.857 la 1.892 de euro pe metru pătrat.

Constanța: 

Respectând scenariul din luna martie, când prețurile apartamentelor disponibile spre vânzare au crescut ușor, în luna aprilie prețurile au crescut cu 0,3%, de la 1.465 la 1.469 de euro pe metru pătrat util. Pe cele două segmente de piață analizate au fost consemnate evoluții diferite: apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,6% (de la 1.446 la 1.454 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite au consemnat o depreciere de -2,8%, ajungând să coste 1.580 de euro pe metru pătrat.

Iași:

Indicele Imobiliare.ro a consemnat în Iași o evoluție pozitivă pe luna aprilie: este vorba despre un plus de 0,5%, de la o medie de 1.369 de euro pe metru pătrat util la 1.376 de euro pe metru pătrat. În ultimele 30 de zile, locuințele din blocurile vechi ale Iașiului au consemnat o scădere, de doar -0,4%, de la 1.374 la 1.369 de euro pe metru pătrat. Apartamentele nou-construite, pe de altă parte, s-au scumpit în acest interval cu 2%, de la 1.358 la 1.385 de euro pe metru pătrat.

Timișoara:

Deși în ceea ce privește evoluția valorii medie, vorbim mai degrabă de o stagnare, fiind vorba despre o trecere de la o medie de 1.465 de euro pe metru pătrat util, la 1.464 de euro pe metru pătrat, se remarcă o creștere importantă pe segmentul nou. Cu +2.2% în luna aprilie, Timișoara este orașul în care prețurile apartamentelor noi au crescut cel mai mult.  Cele două segmente de piață analizate au fost caracterizate prin evoluții contrastante: locuințele vechi s-au ieftinit cu 2 euro pe mp (de la 1.446 la 1.444 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au scumpit de la 1.544 la 1.578 de euro pe metru pătrat.

Sibiu, Oradea, Craiova, Ploiești:

În luna aprilie, așteptările vânzătorilor de apartamente din Sibiu au ajuns la o medie de 1.425 de euro pe metru pătrat util, ceea ce reprezintă o creștere în cuantum de 1,1% față de finele lui martie. Comparativ cu luna aprilie 2022, apartamentele din acest centru regional se situează la o diferență de 4,5% (față de o valoare de 1.363 euro pe metru pătrat util). În aprilie 2023, comparativ cu luna anterioară, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat în Oradea un declin al prețurilor apartamentelor, în valoare de 0.4%, prețurile ajungând la o medie de 1.337 de euro pe metru pătrat.  În ceea ce privește marja de creștere anuală a prețurilor, acest centru regional a înregistrat un avans de 5,3%.

Pe de altă parte, În Craiova, suma medie solicitată pentru un apartament a scăzut cu -1,1% pe parcursul lunii aprilie (de la 1.474 la 1.458 de euro pe metru pătrat util) și s-a majorat cu 1,9% la 12 luni (de la 1.431 euro pe metru pătrat util). În cele din urmă, în Ploiești, apartamentele au atins o medie de 1.062 de euro pe metru pătrat în aprilie 2023, în scădere cu -0,5% față de martie (de la 1.067 de euro pe metru pătrat) și respectiv, în creștere cu 6,2% față de aprilie 2022 (când se situau la 1.000 de euro pe metru pătrat).

Sursa: Imobiliare.ro