December 1, 2024

Guvernul PSD a susţinut politici pentru copii și tinerii din România

Peste 80.000 de elevi din licee profesionale vor primi burse din fonduri europene

80.132 de elevi din școlile profesionale vor beneficia de peste 71 de milioane de euro provenite din fonduri europene pentru a-și continua studiile în condiții ideale pentru învățământul tehnic. Am adoptat această măsură pentru a reduce abandonul școlar, pentru a oferi un învățământ tehnic de calitate elevilor care vor pune umărul la construirea României de mâine şi pentru a oferi copiilor șansa de a performa școlar chiar atunci când provin din medii defavorizate. 20% dintre beneficiari vor fi tineri de etnie romă și alți 20% dintre beneficiari vor fi tineri din mediul rural.

A fost aprobat Programul ”Masa caldă în școli” pentru o alimentație echilibrată

Guvernarea PSD le aduce românilor condiții de viață mai bune. Creșterea salariului minim și alte măsuri economice au contribuit decisiv la reducerea decalajelor economice din România şi au atenuat efectele deciziilor prin care actuala opoziție a operat tăieri de salarii și de pensii şi au contribuit astfel la sărăcirea românilor. O astfel de măsură de sprijin este şi introducerea programului ”O masă caldă în scoli” pentru elevii din România.

50 de școli se bucură deja de beneficiile acestui program finanţat cu peste 46 de milioane de euro. Rezultatele s-au văzut imediat: formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase și echilibrate, ceea ce a determinat deja, scăderea absenteismului şi a ratei abandonului şcolar. Prin urmare, Guvernul va extinde treptat numărul unităților de învățământ implicate în program, până când acesta va include toate școlile din România.

Până la finalul anului, toate școlile din România vor avea grupul sanitar în interior

Guvernarea PSD a investit resurse considerabile pentru a îmbunătăți infrastructura în care elevii din mediul rural desfășoară procesul educațional. Programele PNDL I și II, au direcţionat investiții considerabile în îmbunătățirea condițiilor sanitare din școlile plasate în mediul rural, mai ales prin construirea de grupuri sanitare la standarde europene. Ultimele 1.460 de școli din mediul rural, fără grup sanitar în inteior, vor fi modernizate cu fonduri de la guvern, până la sfârşitul acestui an. Fiecare şcoală va beneficia de 10.000 de euro pentru aceste lucrări iar proiectele de execuție vor fi standardizate.

Programul „Investește în tine”: Împrumuturi de 40.000 lei fără dobândă pentru tineri

Tinerii cu vârsta între 16 și 26 de ani, care nu obțin venituri, pot solicita credite fără dobândă de până la 40.000 de lei. Creditul este destinat acoperirii cheltuielilor legate de educație, sănătate, cultură și sport. Dacă tinerii solicitanți se vor angaja în perioada derulării creditului, aceștia vor putea să ceară încă 20.000 de lei, în baza unei simple adeverințe de la angajator. Dobânda este suportată integral de Guvern iar garanția pentru credit va fi asigurată de stat în proporție de 80%.

 

Realizat de Floresti 24 la comanda PSD – Partidului Social Democrat, cod mandatar financiar 41190008