Sat. Jun 25th, 2022

Floresti/ Un politist local este acuzat ca ar fi agresat fizic un elev in autobuzul scolar. S-a demarat o ancheta penala!

Vineri, 17 septembrie, intr-un autobuz scolar din Floresti, un politist local a intervenit in disputa dintre doi elevi. 

O eleva de origine rroma (n.red. Toflea) i-a aratat degetul mijlociu unui alt elev, fapt observat de catre functionarul public.

Din informatiile noastre, acesta i-a reprosat pe un ton ridicat elevei gestul, dar nu a lovit-o si nici nu a pus mana pe ea, moment in care fetei i-ar fi sunat telefonul. Aceasta i-a relatat parintelui ca a fost agresata fizic de catre politistul local.

Parintii fetei au depus plangere penala impotriva politistului local.

„Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați cu privire la un incident care s-ar fi derulat într-un mijloc de transport elevi, care se deplasa în comuna Florești.

Din relatările minorei și ale reprezentantului legal, la data de 17 septembrie, în timp ce se afla în autobuzul școlar, aceasta ar fi avut discuții contradictorii cu un alt elev, motiv pentru care a intervenit un funcționar public din cadrul primăriei.

Conform datelor transmise în actul sesizării, funcționarul public ar fi agresat-o fizic pe minora în vârstă de 9 ani. În cauză polițiștii efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă”, se arata in comunicatul IPJ Cluj.

Revenim cu amanunte.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11