Fri. Jul 1st, 2022

Floresti/ Femeie retinuta in urma unui flagrant delict!

O femeie a fost surprinsă în flagrant delict de polițiști, în localitatea Florești, în timp ce primea 20.000 de euro, reprezentând o parte din cei 150.000 de euro pretinși.

Aceasta a șantajat un bărbat, de cetățenie străină, cu prezentarea unor materiale foto compromițătoare pentru acesta și soția sa.

“La data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Cluj-Napoca, cu sprijinul polițiștilor Direcției Operațiuni Speciale și al specialiștilor criminaliști, au realizat o prindere în flagrant delict, în localitatea Florești, fiind astfel depistată femeia, în vârstă de 48 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Cea în cauză a fost surprinsă primind presupusa sumă de 20.000 de euro.

Din cercetările derulate a reieșit faptul că, anterior anului 2017, femeia ar fi primit, de la bărbat, diverse imagini.

În perioada octombrie-noiembrie, prin intermediul unui e-mail, aceasta ar fi transmis amenințări despre transmiterea respectivelor imagini cunoscuților bărbatului și membrilor de familie de pe teritoriul mai multor state.

În cadrul activităților derulate în cauză, în cursul aceleiași zile, polițiștii au efectuat o percheziție, la domiciliul femeii, fiind ridicate două laptop-uri, o unitate centrală, trei telefoane mobile, șapte cartele telefonice, dar și înscrisuri de interes pentru cauză.

În baza probatoriului administrat, femeia a fost reținută de polițiști, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de șantaj, ulterior, în cazul acesteia, fiind dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile”, se arata in comunicatul IPJ Cluj.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11