December 6, 2024

Floresti// Droguri si alcool, “ingrediente” folosite de un barbat pentru jefuirea a trei tineri

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești, au emis, vineri, 23 iunie, o ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, față de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Din activitățile investigativ-operative efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în perioada mai-iunie a.c., bărbatul s-ar fi întâlnit cu trei persoane de sex masculin, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, în diferite imobile situate în comuna Florești, pe care le-ar fi servit cu băuturi, preparate cu o anumită substanță, fără ca ele să cunoască acest fapt.

“În urma consumului băuturii respective, aceștia ar fi intrat în stare de somnolență, iar bărbatul, profitând de această stare, le-ar fi sustras anumite bunuri, respectiv carduri bancare, telefoane mobile, articole de vestimentație, cauzându-le un prejudiciu total în valoare de peste 29.000 de lei.

De asemenea, conform cercetărilor efectuate, s-a constatat că acesta ar fi accesat și efectua operațiuni financiar-bancare în mod fraudulos, folosind cardurile sau aplicația bancară disponibilă pe telefoanele mobile sustrase.

În cursul dimineții de 23 iunie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în cadrul căruia au identificat și ridicat mai multe mijloace materiale de probă, printre care cartele de telefonie mobilă, recipiente prevăzute cu pipetă, precum și alte bunuri de interes în cauză”, a comunicat IPJ Cluj.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.