Tue. Nov 29th, 2022

Floresti// Administratia locala anunta amenajarea, respectiv reamenajarea, a doua spatii de agrement

Pe strazile Urusagului si Somesului/Tineretului se amenajeaza/reamenajarea/ a doua spatii de agrement.

Am început lucrările de amenajare a două noi parcuri la Florești, pe strada Urușagului și în zona străzilor Someșului-Tineretului și lucrări de reamenajare a locului de joacă de pe strada Urușagului.

În ultimul an am înființat și reabilitat pentru comunitatea locală un număr de 10 parcuri/locuri de joacă: Parcul de pe strada Urușagului este prevăzut ca parc de fitness și va fi dotat cu cinci echipamente outdoor pentru activități sportive (bicicletă, bară de tracțiuni, paralele, presă de brațe, presă de picioare). Vor fi montate aici și două mese de tenis.

Parcul va avea aproximativ 400 de metri pătrați. Tot aici va fi reamenajat și un loc de joacă pentru copii, cu noi echipamente: balansoar, gard de cățărare, bănci și montare tartan.

Parcul din zona străzilor Someșului-Tineretului va fi un parc de agrement și vor fi montate mese de tenis și echipamente de joacă pentru prichindeii foarte mici, în vârstă de până la doi ani.

În zona adiacentă parcului este prevăzută montarea unui rastel pentru biciclete și va fi realizat un gard viu”, a declarat primarul Florestiului.

  • Floreștiul are deja o serie de parcuri / locuri de joacă pentru copii.
  • Parcul din zona Cetatea Fetei – realizat în totalitate din fonduri europene, cu o suprafață de aproximativ 2000 mp; este dotat cu 8 echipamente de joacă interactive, printre care balansoare simple și pe arcuri, leagăne și tobogane, cu băncuțe și coșuri selective de gunoi.

  • Parc multifuncțional str. Stadionului – nou construit, este dotat cu aparate de fitness, mese de tenis, coșuri de baschet, dotări pentru volei, tenis cu piciorul; au fost plantați si copaci si montate băncuțe.
  • Parc sat Luna de Sus – nou construit, au fost montate aparate de fitness, șapte echipamente outdoor pentru sport.
  • Parcul de joacă – Luna de Sus – reabilitat, echipamentele de joacă au fost înlocuite în totalitate.
  • Parc str. Porii – parc reabilitat, lucrările de reamenajare au constat în înlocuirea echipamentelor de joacă, montarea tartanului, a 10 băncuțe și coșuri pentru colectarea selectivă a gunoiului.
  • Parc Cetății – parc nou preluat de administrația locală, dotat cu echipamente de supraveghere.
  • Refacerea integrală a locurilor de joacă de la grădinița de pe str. Horea, respectiv grădinița din Cetatea Fetei. Toate echipamentele de joacă au fost înlocuite și s-au refăcut zonele pietonale și spațiile verzi.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11