December 1, 2024

Fenomenul Cluj. Specialist în imobiliare: „80% din tranzacții se fac cu banii jos”

Preţurile locuințelor în Cluj au ajuns să depășească, cu puțin, nivelul atins în 2008, creșterea fiind justificată prin dezvoltarea pieței de birouri. Valoarea medie de listare pentru un apartament în Cluj este de 1.480 de euro pe metru pătrat util, cu 200 de euro mai mult decât în primul trimestru al anului 2008.

Jumătate dintre românii care caută în prezent să-și cumpere o locuință nu au avut până acum o casă în proprietate, patru din zece vor să treacă la o locuință mai bună, iar restul de 10% achiziționează pentru investiții. Spre deosebire de cele mai multe orașe, în Cluj-Napoca majoritatea celor care fac achiziții o fac pentru investiții, a spus Dorel Niță, expert imobiliar, la emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

Cei care cumpără sunt clujeni, studenți, părinți ai studenților, români din străinătate care cumpără unul, două sau chiar trei apartamente pentru a le închiria.

“Pe Cluj diferența este imensă. Acolo, majoritatea celor care fac achiziții o fac pentru investiții. Acolo se vine mult cu cash, acolo și prețurile au crescut foarte mult. Și orașul a crescut mult. Există diferență între Cluj și restul orașelor. Clujul e clar o extremă. Acolo, în Cluj, 80% din tranzacții se fac cash. În Cluj, 30-40% dintre tranzacții sunt pentru investiții. Cei care cumpără sunt și clujeni, sunt studenți, sunt părinții studenților, sunt români din străinătate care cumpără 1-2-3 apartamente pentru investiție, pentru închiriere. Încă nu am atins maximul pieței. Piața crește în continuare. Prețurile cresc în continuare. O creștere va exista, dar va fi din ce în ce mai mică”, a declarat Niță.

Dacă în restul marilor orașe 10-15% din tranzacții sunt pentru investiții, în Cluj raportul ajunge undeva la 30-40%. Iar opt din zece tranzacții sunt cash, a spus invitatul emisiunii moderate de Claudiu Pândaru și Forin Negruțiu.

“Cluj este al doilea oraș al țării. Mulți investitori preferă Clujul în acest moment. Clujul se dezvoltă pe partea de birouri, IT, servicii financiare (…). Clujul a depășit nivelul atins la începutul anului 2008 din punct de vedere al creșterii prețurilor. Nu cred că există o bulă imobiliară în acest moment. Există o cerere suficientă. Acolo (în Cluj) se și construiește, spre deosebire de București. Văd Clujul crescând în continuare, văd Clujul zonă metropolitană, care atinge 500.000, poate chiar va crește spre 700.000 locuitori. România are nevoie de oraşe secundare puternice. Polonia are mai multe, trei de 700.000, alte câteva orașe de 500.000. În România lipseste acest nivel intermediar”, a afirmat Dorel Niță.

„Încă nu am atins maximul pieței. Piața crește în continuare, prețurile cresc, cererea e puternică. O creştere va exista, dar va fi tot mai mică. În orice moment, atât în perioada de vârf, dar mai ales când piata e jos, poți investi banii, iar o investiție bună în acest moment e rezidențialul, care oferă randamente de 5, 6, 7% pentru anumite tipuri de proprietăți”, punctează specialistul în imobiliare.

Clujul este considerat al doilea oraș al țării. Bucureștiul a devenit foarte scump din punct de vedere imobiliar, așa că mulți investitori preferă Clujul în prezent.

„În piaţa imobiliară, există trendul în care întâi investești în birouri, logistică, după care vine rezidențialul. Clujul se dezvoltă în continuare pe partea de birouri, servicii IT, servicii financiare. Există o cerere puternică pentru forta de muncă calificată. Neexistând o perioadă lungă suficiente capacități de cazare, acum s-a construit, vin mulți studenti. Există un boom în business-ul local, iar preţurile (locuințelor) au crescut”, a subliniat Dorel Niță.

Date publicate de Eurostat în luna martie relevă că orașul Cluj-Napoca a ajuns pe locul doi în topul oraşelor europene în care este cel mai uşor să-ţi găseşti un loc de muncă.

Cel mai recent raport de piață realizat de o platformă de imobiliare relevă că la Cluj, unul dintre marile centre regionale ale țării, apartamentele sunt mai scumpe acum decât înainte de recesiune.

Cluj-Napoca este astfel orașul care a consemnat cel mai rapid ritm de creștere a prețurilor locuințelor în ultimii ani. În primul trimestru din 2018, valoarea medie de listare pentru un apartament din capitala Transilvaniei a ajuns la 1.480 de euro pe metru pătrat util, față de 1.280 de euro pe metru pătrat util în perioada similară din 2008.

„Comparativ cu primul trimestru din 2008, Cluj-Napoca este singurul oraș din România care nu numai că a recuperat scăderea de preț, ba chiar a ajuns la un preț mediu pe metru pătrat cu 15,2% mai mare decât în urmă cu zece ani. Analiza evoluției prețurilor medii ale apartamentelor în ultimii zece ani evidențiază faptul că localitățile din jumătatea de vest a țării au recuperat cel mai mult din scăderile de preț determinate de criza economică”, spun realizatorii studiului.

Sursa: monitorulcj.ro

Foto: columnaresidence.ro; floresti24.ro