December 8, 2024

EXCLUSIV/ Video: Urmarire la ceas de seara in Floresti. Doi indivizi au fost retinuti!

In cursul acestei seri, un echipaj de politie de la Sectia 6 Floresti, aflat in patrulare in zona de sud a comunei, a somat conducatorul unui autoturism cu numere de Marea Britanie sa opreasca.

UPDATE/ Comunicat IPJ Cluj

La data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au oprit un conducător auto care se deplasa pe strada Florilor, din localitatea Florești.

Imediat după oprire însă, conducătorul autoturismului a demarat, lovind autospeciala de poliție.

Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, fiind identificat la scurt timp, abandonat, iar conducătorul auto și un pasager fiind depistați în apropierea acestuia.

Cei doi au fost conduși la sediul Secției 6 Poliție Rurală, unde s-a stabilit că este vorba de doi tineri de 17 ani, din comuna Florești. 

Întrucât cei doi manifestau un comportament neobisnuit, au fost conduși la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, in vederea despistarii existentei unor substanțe psihoactive. 

În cauză, sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”

Conducatorul BMW-ului a ales sa nu raspunda semnalelor acustice. Acest fapt a declansat o urmarire pe strazile Cetatii si Florilor.

In capatul strazii Florilor, zona Cimitir, soferul si un pasager au abandonat masina si au luat-o la fuga printre blocuri.

Doua echipaje de Politie (Sectia 6) si unul Politie Locala au fost implicate in cautarea fugarilor pe o arie destul de larga.

Fugarii au fost prinsi repede, pe strada Cetatii, dupa aproximativ 30 de minute din momentul abandonarii autoturismului.

Autoturismul a fost perchizitionat si fotografiat.

Ancheta se afla in plina desfasurare si pana la remiterea unui comunicat din partea IPJ Cluj se pot face doar speculatii despre aceasta urmarire.