October 3, 2024

Din tara//Masacru la Psihiatrie. Un pacient a omorat patru oameni!

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca a ucis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru pacienţi şi a rănit alţi nouă.

Potrivit comisarul-şef Laurenţiu Pantazi, şeful Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău, unul dintre pacienţi a intrat cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi a atacat pacienţii.

Din primele informaţii, ar fi vorba de patru morţi şi nouă răniţi grav, câteva victime având traumatisme cranio-cerebrale. Agresorul are 38 de ani şi este din comuna Săgeata, judeţul Buzău, fiind fără ocupaţie.

El a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi. După producerea atacului, a încercat să fugă şi a fost imobilizat de un poliţist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient.

Pacienţii au peste 60 de ani. Medicii buzieni iau în calcul transferarea victimelor la spitale din Bucureşti, întrucât spitalul judeţean nu dispune de medici neurochirugi şi de o secţie cu astfel de specializare.

Victimele au probleme psihice, în general demenţă, ceea ce le-a împiedicat să reacţioneze în momentul atacului. Autorităţile au început cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a petrecut totul.

AGERPRES