October 4, 2024

Din 2017 declaraţiile fiscale se vor depune doar online

“Vom începe în această toamnă o campanie de informare a contribuabililor privind depunerea electronică a declaraţiilor. De la 1 ianuarie 2017, îi vom anunţa că nu mai primim declaraţii pe hârtie, ci doar online. Din septembrie, la termenele de depunere (data de 25 ale lunii – n.r.), vom distribui la ghişee fluturaşi în care le vom arăta ce opţiuni există”, a explicat Dragoş Doroş, pentru profit.ro.

anaf decl

În acest moment, 85% dintre contribuabili îşi depun declaraţiile online.

“Există o reţinere a unor contribuabili faţă de sistemul online pe care o observăm şi în cazul unor declaraţii care, deşi se pot transmite electronic, sunt, în continuare, depuse în format de hârtie. Chiar şi în Bucureşti, există oameni care preferă să vină la ghişee, iar în unele judeţe aproape 40% optează pentru această variantă. În primul rând, scăpăm toţi de cozile de la ghişee şi, în al doilea rând, descărcăm personalul de munca de prelucrare, pentru că informaţiile furnizate în declaraţii trebuie introduse în sistem de funcţionari ANAF”, precizează şeful Fiscului.

“Ne aşteptăm să apară un disconfort la o anumită categorie care refuză să accepte schimbarea, dar trebuie să facem această reformă, pentru că este mult mai facil pentru toată lumea”, a adăugat oficialul Fiscului.

Declarațiile fiscale pot fi depuse online folosind un certificat digital calificat emis de un furnizor acreditat. Costul obținerii unui astfel de certificat este de câteva zeci de euro și poate fi utilizat pentru mai multe entități, persoane fizice sau juridice. ANAF mai pune la dispoziția persoanelor fizice aplicația Spațiul Privat Virtual (SPV) pentru depunerea declarațiilor.

sursa: ziuadecj.realitatea.net