Sat. May 21st, 2022

De la 1 August, alocatiile pentru copii vor fi majorate cu 15%. Pensiile, posibil cu 10% dupa 1 septembrie

Proiectul se află în avizare şi va intra în şedinţa de Guvern din această săptămână, a declarat ministrul Florin Cîțu.

„La dublarea alocaţiilor a fost mereu o problemă. E o lege populistă facută de PSD ca să arunce în aer Guvernul. E o lege făcută fără finanţare, din punctul meu de vedere e neconstituţională. Noi vom creşte alocaţiile de la 1 august, e în avizare deja proiectul de lege, în următoarea şedinţă de Guvern va fi avizat. Şi în creşterea pensiilor şi în cea a alocaţiilor trebuie luat în considerare că am cheltuit cel mai mare procent pe investiţii din ultimii ani”, a afirmat ministrul Finanţelor, la Realitatea Plus.

Întrebat care ar fi procentul de majorare luat în calcul, Cîţu a precizat că este mai mare decât propunerea făcută pentru pensii. Propunerea de majorare era de 10%.

„Premierul va anunţa (cu cât vor creşte alocaţiile-n.r.). Creşterea e mai mare decât am propus să crească la pensii. În jurul acestei cifre de 15%, da. Dar vom face de la 1 ianuarie o altă creştere, nu ne oprim aici. Ştim că sunt probleme, dar contextul este unul dificil”, a precizat ministrul.

Ministrul Finanţelor Publice a precizat că decizia privind majorarea pensiilor va fi anunţată la jumătatea lunii august.

„Pentru pensii, vom anunţa la rectificarea bugetară, care va avea loc la jumătatea lunii august. Eu susţin 10 la sută, e ceea ce susţin acum în context economic”, a explicat Cîţu.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11