April 18, 2024

De cel putin 4 ani, CCR conduce Romania// Nici amenzile date in timpul starii de urgenta nu sunt constitutionale!

Curtea Constituțională a admis parțial miercuri contestația făcută de Avocatul Poporului fată de OUG 36/2020 care stabileste amenzi pentru nerespectarea restrictiilor, iar amenzile date ca urmare a nerespectării stării de urgență au fost declarate neconstituționale de către CCR.

Legea nu este suficient de previzibilă si nu există criterii clare stabilite de lege care să impună cuantumul amenzilor, ci acestea se stabilesc arbitrar de către forțele de ordine, potrivit judecătorilor CCR.

Totuși, amenzile vor fi anulate doar după contestarea în Instanță. ”Instanțele noastre, care și asa sunt foarte aglomerate, s-ar putea trezi cu zeci de mii de procese”, a declarat Renate Weber.

Renate Weber a declarat la Digi 24, că dacă așa va arăta decizia, nu este ceea ce aștepta fiindcă Instanțele vor fi foarte aglomerate. ”Instanțele noastre, care și asa sunt foarte aglomerate, s-ar putea trezi cu zeci de mii de procese”, a declarat Renate Weber.

Și Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR, a declarat la Digi 24, că se aștepta la această decizie deoarece prevederile pentru modul in care se dau amenzile, in special cuantumul acestora, erau neclare.

Potrivit ordonanței de urgență, care a intrat în vigoare pe 3 aprilie, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut la următoarele valori: minim 2.000 lei şi maxim 20.000 lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cât erau până atunci.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până atunci, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice a rămas stabilit la 70.000 de mii de lei.

În plus, au fost introduse şi sancţiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:

* confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie;

*interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;

* suspendarea temporară a activităţii;

* desfiinţarea unor lucrări;

* refacerea unor amenajări.

În sesizarea transmisă CCR, Avocatul Poporului, Renate Weber, a susținut că această OUG încalcă principiul securităţii juridice, deoarece nu are avizul Consiliului Economic şi Social, în condiţiile în care modifică şi completează Legea privind Statutul poliţistului, pe cea referitoare la Statutul cadrelor militare, Legea privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, precum şi Legea poliţiştilor de penitenciare.

Weber a mai argumentat că actul normativ modifică raporturi de serviciu, ceea ce implică obligativitatea consultării Consiliului Economic şi Social, pentru emiterea avizului, lucru care nu s-a întâmplat, ceea ce ”constituie un viciu de constituţionalitate a legii”.