Thu. May 26th, 2022

Consilierii locali nu au fost de acord cu majorarea taxei de salubrizare de la 6,5 lei la 15 lei propusa de catre primarul H. Sulea, ci doar la 8,4 lei. Primarul a dat un comunicat!

In aceasta dupa-amiaza, in cadrul sedintei de Consiliu Local, la punctul 7 pe ordinea de zi s-a discutat “Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de stabilire și aplicare a taxei speciale de salubrizare și instituirea taxei speciale de salubrizare”, dupa ce acesta a fost intors pe toate fetele in cele sedintele pe comisii, patru la numar, in serile de luni si marti.

Proiectul prevedea majoarea TAXEI SPECIALE de SALUBRIZARE: de la 6,5 lei la 15 lei persoana/luna!

Calculele “aparatului de specialitate” al Institutiei Primarului a sustinut in sedintele pe comisii ca majorarea taxei de salubrizare la 15 lei este singura sansa ca Florestiul sa nu intre intr-o a PATRA (4) CRIZA a GUNOAIELOR.

Din fericire, mai multi consilieri locali au sesizat ca “formula matematica” folosita de “membrii aparatului de specialitate” este gresita si aberanta.

S-au refacut calculele si…s-a decis majorarea taxei de salubrizare de la 6,5 lei la 8,4 lei persoana/luna.

Stiti cat era taxa de salubrizare acum un an si vreo 7 luni? 8 lei!!!

Aceasta a fost redusa la 6,5 lei, moment care a coincis cu schimbarea operatorului de ridicare a deseurilor si modul de achitare a acesteia, de la Firmele de Administrare a Asociatiilor de Proprietari la sediul Primariei.

S-a dovedit ca reducerea taxei si modul de achitare a acesteia mai mult a incurcat decat a ajutat: pe primar, aparatul de specialitate si bugetul local.

Imediat dupa votul consilierilor locali, ca PLAN B (!), primarul Horia Sulea a iesit cu un comunicat postat pe pagina de facebook.

Va invitam sa-l lecturati cu mare atentie:

“Dragii mei dragi,
Din fericire s-a reusit tragerea unui semnal de alarma in ceea ce priveste indolenta a aproape jumatate din florestenii care produc deseuri menajere. Sunt inregistrate ca producatori de deseuri aprox. 36.000 persoane fizice in Floresti (din care 20% au uitat sa isi plateasca salubritatea, desi chiar ei recunosc ca serviciul le-a fost prestat). Aceste persoane declarate produc deseuri (adica cantitatea ridicata lunar de la personae fizice din Floresti) cat, spun raportarile si statisticile nationale, in mod normal 65-70.000 de romani! Imposibil!! Concluzia e ca pe langa cele 36.000 persoane mai sunt vreo cel putin 30.000 nedeclarate. Cum cifrele nu mint, Institutia primarului, prin aparatul de specialitate, a propus o majorare la 15 lei, PENTRU A EVITA BLOCAJUL SI SITUATIA IN CARE AVEM CONTRACT, DAR NU PUTEM PLATI, pt ca nu avem din ce. Consilierii au aprobat o majorare la 8.4 lei. Perfect! S-a evitat blocajul. Acum, mingea e in terenul florestenilor !
Scopul si mesajul intregii dezbateri cu privire la majorarea la 15 lei /pers/luna a fost atins: o dezbatere reala in consiliul local a problemei. Dragilor, daca nu incepem sa colectam selectiv (da, la cele 4 puncte de colectare selective din Floresti), daca nu dam dovada de simt civic si nu ne declaram, daca uitam sa platim salubritatea, vom avea o problema majora cu deseurile. Mai mare, mai urata decat acum 2 ani ! Solutia e in mainile voastre !
Evident, pe mai departe, administratia locala, IN MASURA PARGHIILOR LEGALE CARE EXISTA, va continua activitatea de aplicare sanctiuni pentru cei ce uita sa plateasca, si va identifica, IN MASURA PUTERRII CONFERITE DE LEGISLATIE, pe cei care din indolenta nu s-au declarant. Vor continua si impunerile, popririle, executarile silite….
Cat priveste licitatia pt atribuirea serviciului de salubritate, din pacate, toti operatorii fug de Floresti, pt ca este renumit pt faptul ca foarte multi floresteni nu isi platesc salubritatea pt ca asa e cool si pseudocivic. Cum licitatia stipuleaza incheierea de contracte intre operator si persoanele fizice / juridice DIRECT, operatorii nu doresc sa participe la licitatie!
Si fac un apel la toti florestenii! COLECTARE SELECTIVA, DECLARAREA LA SALUBRITATE SI PLATA SERVICIULUI!”

P.S. Felicitari consilierilor locali care s-au opus acestei majorari exagerate si aberante a taxei da salubrizare!

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11