April 16, 2024

Comunicat IPJ Cluj// Individul impuscat de politisti se afla la furat de lemne. A sarit cu pumnii asupra agentilor de politie si a incercat sa sustraga o arma!

In cursul zilei de astazi, luni 5 iunie, Inspectoratul  de Politie Cluj a remis un comunicat de presa privind incidentul petrecut in localitatea Sacuieu (n.red cu o zi in urma), in care un tanar de 20 de ani, aflat la furat de lemne, a fost impuscat in picior de catre politisti.

“La data de 4 iunie, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizați printr-un apel la SNUAU 112, cu privire la sustragerea de material lemnos de pe raza comunei Săcuieu. Polițiștii deplasați la eveniment au depistat, pe drumul comunal din localitate, un atelaj cu tracțiune animală cu care se transporta material lemnos, aparent tăiat recent, în privința căruia exista suspiciunea că ar fi fost sustras.

Pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale, persoanele care se aflau în atelajul hipo au fost conduse înspre sediul unității silvice din localitate.

În acest context, cele două persoane ar fi devenit recalcitrante, nu s-ar fi supus indicațiilor polițiștilor, încercând să sustragă armamentul și i-ar fi agresat fizic pe aceștia, împrejurări care au impus folosirea armamentului din dotare.

Astfel, s-a efectuat uz de armă, prin focuri de avertisment în plan vertical, iar ulterior înspre unul dintre cei în cauză, rezultând rănirea acestuia în zona membrului inferior.

Politiștii i-au oferit acestuia primul ajutor, iar ulterior a fost preluat de echipajul medical, în prezent aflându-se internat într-o unitate medicală, conștient, starea lui fiind stabilă.

Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj. De asemenea, se continuă cercetările și pentru comiterea infracțiunii de distrugere, întrucât autospeciala de poliție a fost deteriorată de către una dintre persoanele prezente.”, se arata in comunicatul IPJ Cluj.