Comunicat DSP Cluj// Care sunt spitalele care vor asigura asistența permanentă în perioada sărbătorilor
Direcția de Sănătate Publică Cluj a comunicat care sunt unitățile spitaliceşti care vor asigura asistența permanentă în perioada sărbătorilor.
Asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească şi spitalicească este asigurată în permanenţă în perioada 23 decembrie 2019 – 06 ianuarie 2020 în toate unităţile sanitare publice, pentru toate specialităţile medico-chirurgicale şi stomatologice.
În Cluj-Napoca, în cazul adulților urgenţele medico-chirurgicale se vor adresa Unităţii de Primire Urgenţe din structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, strada Clinicilor nr. 3-5, iar pentru copii la Unitatea de Primire Urgenţe din structura Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, strada Cardinal Iuliu Hossu nr. 55-57. De asemenea, pentru urgenţe pediatrice se poate apela şi Call Center-ul care funcţionează în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca la numărul de telefon: 0364-917.
În Municipiile Turda, Câmpia Turzii, Dej, Gherla şi Oraşul Huedin, serviciile de urgenţă sunt asigurate prin Compartimentele de Primiri Urgenţe şi Camerele de Gardă ale spitalelor.
Deasemenea, pentru urgenţe minore, populaţia se poate adresa la Centrele de Permanenţă care funcţionează în zilele de sărbători legale în program permanent, 24 ore:
– Cluj Napoca, str. Băiţa nr. 9
– Cluj-Napoca, str. Horea nr. 78
– Turda, Calea Victoriei nr. 7C
– Mociu, str. Principală nr.88
Asistenţa medicală de urgenţă stomatologică funcţionează pentru adulţi şi copii, în permanenţă, pe toată această perioadă la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca din str. Clinicilor nr. 3-5.
Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Cluj funcţionează în regim de permanenţă şi poate fi apelat la numărul de telefon 112.