Comunicat: Cristian Lungu, președinte PMP Cluj: De ce România trebuie să fie primită în Schengen
De prea mulți ani, România este supusă unor presiuni nejustificate legate de aderarea la Spațiul Schengen, este de părere președintele PMP Cluj, senatorul Vasile Cristian Lungu. În calitate de candidat la alegerile pentru Parlamentul European, liderul PMP Cluj este de părere că România trebuie să negocieze cu fermitate și cu onestitate dosarul Schengen.

Liderul PMP Cluj este de părere că România s-a achitat cu vârf și îndesat de obligația sa de a proteja frontierele externe ale Uniunii Europene, atât în chestiuni precum criza migranților, cât și în aspecte care țin de combaterea traficului de persoane sau traficului de droguri.
De asemenea, Vasile Cristian Lungu afirmă că nu trebuie legate ideatic dosarele Schengen și MCV. ”Este vorba de două lucruri total diferite. În negocierile de aderare, România a acceptat acest Mecanism de Cooperare și Verificare, pe scurt MCV. Tot așa, partenerii europeni au acceptat să stabilească criterii clare referitoare la aderarea României la Spațiul Schengen. În dreptul internațional există principiul exprimat în limba latină pacta sunt servanda, adică tratatele trebuie respectate. Exact pentru acest lucru militez și eu și pentru acest lucru mă voi lupta în calitate de membru al Parlamentului European, dacă românii mă vor trimite la Bruxelles”, a adăugat președintele PMP Cluj.