Sun. Jun 26th, 2022

Comandantul Spitalului Militar din Cluj: “Majoritatea celor internaţi sunt nevaccinati, cam 80-90%. Rudele celor care decedeaza cauta scuze fara niciun fundament”

Medicii din spitale spun că nu mai au locuri libere pentru pacienţi iar personalul lucrează sub presiune.

La Spitalul Militar din Cluj, de exemplu, deşi numărul locurilor pentru pacienţii cu COVID-19 a crescut în valul 4 paturile sunt insuficiente pentru cererea mult prea mare. În plus, spun medicii rudele celor care decedează, după ce s-au infectat cu Covid, nu vor să accepte şi dau vina tot pe sistem. Asta deşi bolnavii nu au luat toate măsurile de prevenţie şi au ales să se nu se vaccineze.

“Toate paturile ATI Covid, cele 10 paturi sunt pline. Din păcate durata de spitalizare a pacienţilor e mare. Ei vin în stadii avansate, cu leziuni extinse pulmonare, şi atunci şi cei care nu sunt de ATI au o durata de spitalizare de 8-9 zile. Capacitatea nostră maximă, în valul precedent a fost 35 de paturi şi 10 paturi ATI şi acum am crescut la 50 zona non ATI şi am redus numărul de paturi non Covid. E plin şi când reuşim să externăm imediat vine altcineva şi ce e foarte trist că lumea e retincentă la vaccinare”, a declarat pentru StiriMed.ro, Dr. Doina Baltaru, comandantul Spitalului Militar de Urgență ”Dr. Constantin Papilian” Cluj.

Dr Doina Baltaru/ Comandantul spitalului Militar Cluj/ Foto: Ziar Medical

Din pacate spun specialiştii cei care ajung la spital sunt în mare parte nevaccinaţi. Ei îi îndeamnă pe oameni să se informeze din surse sigure şi să ia deciziile potrivite.

“Majoritatea celor internaţi sunt nevaccinati, cam 80-90. Cei vaccinaţi au în general şi comorbidităţi, dar evoluţia lor e în general mai bună decât a celor nevaccinaţi. Dar oricum s-a remarcat în valul acesta mortalitatea este mult mai mare în valul acesta şi sunt mai mulţi tineri. Sunt mai multe persoane tinere, am avut şi de 20 şi ceva de ani, dar în general între 30-50 avem mai mulţi decât în valul precedent când era excepţie.

Îi sfătuiesc pe oameni să verifice informaţiile, acele mesaje de pe internet care îi demobilizează şi le inspiră teama faţă de vaccin. E păcat fiindcă vaccinul şi păstrarea regulilor, portul măstii, igiena mâinilor sunt elemente esenţiale pentru a ne proteja. Să facă forme uşoare, dacă se infectează, cu această nouă tulpină care e mai agresivă“, a mai spus Dr. Doina Baltaru.

Mai grav e însă că oamenii şi-au pierdut încrederea în medici şi că atunci când un pacient moare după ce a fost infectat cu COVID-19, ei dau vina tot pe sistem.

S-a subminat încrederea, inclusiv în lumea medicală. E foarte grav. Medicii sunt foarte obosiţi şi să ştiti că în momentul în care decedează pacienti, suferă pentru că bucuria medicului e sa vindece pacientul, să îi prelungească durata de viaţă. O rată atât de mare a mortalităţii nu am mai avut niciodată în sistemul medical. Iar rudelele celor care decedează au aşa o privire pierdută parcă nu înţeleg ce li se întâmplă, încerci să le explici. Au impresia că sistemul medical, noi nu am făcut tot ce trebuie, nu am dat tratamentul corect. Încearcă să găsească nişte scuze, care nu au o bază reală, pentru că lor nu le vine să creadă că un om care nu a avut probleme importante de sanatate înainte, un sustinător de familie, a fost afectat de virus”, a mai adăugat pentru StiriMed.ro comandatul Spitalului Militar din Cluj, Dr. Doina Baltaru.

 

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11