Cluj-Napoca// Unde se construiesc un nou Lidl şi un nou Kaufland. Primul vine la pachet cu peste 600 de apartamente
Clujul va avea două noi mari magazine, iar la unul dintre acestea s-au început deja lucrările. Vorbim despre un supermarket Lidl, care va fi construit pe strada Frunzişului, şi de un hipermarket Kaufland, ce urmează să fie edificat pe strada Fabricii de Chibrituri scrie ZiuadeCj.
Lidl vine la pachet cu peste 700 de apartamente. Este vorba de un întreg ansamblu imobiliar, care se va întinde pe 6 hectare în interiorul şi exteriorul curbei „ac de păr” de pe strada Frunzişului. Dacă ridicarea blocurilor va începe, probabil, anul viitor, la magazin se lucrează deja. În plus, în curba cu pricina se va face un sens giratoriu. Momentan, acolo nu există nici măcar trotuar, iar drumul se îngustează la o bandă de mers pe sens.
„Am vândut o parte din teren celor de la Lidl, care s-au apocat deja de treabă. Probabil că magazinul va fi funcţional încă din 2016. Tot anul acesta vom finaliza şi sensul giratoriu, care se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte autorizarea.Este foarte scump, dar el le va fi extrem de util celor care vor cumpăra apartamente în noile blocuri.
Vom lărgi şi strada Frunzişului. Vrem să ridicăm şapte blocuri, care vor avea în jur de 600 de apartamente de categorie mediu plus (adică mediu spre lux n. red.). Acum acestea sunt în faza de proiectare, sper ca la primăvară să putem începe lucrările”, a spus un reprezentant al dezvoltatorului Napopark.
Conform planului urbanistic zonal (PUZ), aprobat în 22 septembrie 2015, Napopark poate ridica blocuri de cel mult 35 m. Edificiile vor avea în fapt trei niveluri de subsol/demisol, parter, mezanin şi 15 etaje, dintre care unul retras.
O altă societate va construi în zonă trei imobile mai mici, cu 120 de apartamente, deşi PUZ îi permite să ridice până la 10 etaje (28 m). În imediata apropiere a acestor imobile va trece breteaua care ar urma să lege strada Frunzişului de aşa-numita centură metropolitană, care va traversa Clujul prin partea sa sudică.
Kaufland nu şi-a exprimat prin apariţiile buldozerelor intenţia de a ridica un magazin. A obţinut însă, în luna mai, hotărârea de consiliu local prin care se aprobă planul urbanistic de detaliu.
Adresa terenului pe care va construi firma care operează magazinele din România, Geainv SA, este str. Fabricii de Chibrituri nr. 5-11, adică lângă gară, foarte aproape de magazinul de bricolaj Dedeman. Nu e nicio grabă, pentru că perioada de valabilitate a documentaţiei aprobate este de 18 luni, începând din 17 mai.
“Kaufland România nu are niciun proiect de deschidere de magazin sau de expansiune în oraşul Cluj-Napoca”, scria într-un răspuns primit de ZIUA de CLUJ pe 30 martie. Iată că şi nemţii mai mint. În momentul acesta, în Cluj-Napoca funcţionează cinci magazine Lidl şi două Kaufland.
SURSA si FOTO: ziaudej.realitatea.net