October 3, 2024

Cluj-Napoca// In câteva zile vom afla cine câștigă licitația pentru modernizarea DN1 Florești – Cluj-Napoca

Administrația municipiului Cluj-Napoca anuntă că până la începutul săptămânii viitoare vor fi anunțați câștigătorii licitațiilor pentru “primul tronson al centurii metropolitane DN 1 Florești – Cluj-Napoca” și pentru park and ride-ul de la aeroport, cu 860 locuri de parcare.

Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, șase constructori/asocieri din România și Austria ar fi depus oferte pentru modernizarea DN 1 Florești – Cluj-Napoca.

Modernizarea DN 1 include lărgirea la trei benzi/sens se arată în caietul de sarcini: ,,Modernizarea drumului DN1 de la km la 481+500 km 483+655 cu extinderea la trei benzi pe sens , dintre una destinată special transportului public de persoane și vehiculelor speciale -poliție, salvare, pompieri cu lățimea de 3,25m și două benzi de 3,0m destinate autovehiculelor.

Se va prevedea o pistă pentru biciclete de 3,00m pe partea dreapta a drumului de la km 480+500 până la km 483+625. Pe partea dreaptă nu se vor prevedea trotuare decât pe zona stației de transport în comun de la km 482+393 la km 482+442. Pe partea dreaptă nu sunt amplasate construcții de locuințe sau alte obiective socio-economice ci întreaga parte dreaptă a drumului este mărginită de un gard care împrejmuiește zona de restricție sanitară severă a Companiei de Apă Someș Cluj.

Pe partea stângă s-a prevăzut o pistă pentru biciclete bidirecțională cu lățimea de 3,00 m de la km 481+500 până la km 482+665, iar in continuare de la km 482+665 la km 483+655 o pista unidirecțională cu lățimea de 1,50. Se vor prevedea pe partea stângă trotuare cu lățimea de 3 m de la 481+500 la km 482+593 și în continuare s-a prevăzut un trotuar cu lățimea de 1,50 m până la sfârșitul proiectului.

Drumul B4.1 este porțiunea de drum existent DN1, de la nodul N- limita municipiului Cluj Napoca, km 481+500 și pană în drept cu Spitalul Regional de urgentă- DN1 483+655 în comuna Florești, unde va fi amenajat accesul la Spitalul Regional de Urgentă.

Acest sector de drum național are clasa tehnică III după caracteristicile tehnice ale drumului, iar în cadrul SF este prevăzut a se moderniza și va avea funcțiune de stradă de categoria I -magistrală, cu sase benzi de circulație, 3 benzi a câte 3m fiecare/sens. Podul de la km. 483 peste girația de acces la viitorul Spital Regional de urgență va avea o lungime totală de 137,9 metri cu două benzi/sens, iar la Metro Florești km. 482 s-a propus pasaj pietonal subteran.”

P.S. Horatiu Cosma, ex-secretar de stat in Ministerul Transporturilor, ne avertizeaza ca pe perioada lucrarilor de largire a DN1/str. Avram Iancu, estimata la 14 luni, “traficul infernal dintre Cluj și Floresti va circula restrictionat pe o bandă pe sens.”.