Thu. May 19th, 2022

Cluj-Napoca// Emil Boc anunta infiintarea a trei noi cartiere

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anuntat la Digi Fm constructia a trei noi cartiere in oras. Unul dintre acestea va fi dedicat tineretului, iar altul proiectului Innovation City.

“Am pornit construcția a trei mari cartiere ale Clujului, în două dintre ele proprietar fiind municipalitatea. Primăria este proprietara cartierului Borhanci Nou – peste 70 de hectare de teren – unde Primăria este deținătoarea suprafețelor pe care se va construi. Acum se face Planul Urbanistic Zonal. Al doilea proiect major, unde tot Primăria are teren 200 de hectare este cartierul Lombului.

Am avut mari probleme cu consolidările de teren, a trebuit să punem piloni de 16 metri adâncime pentru a stabiliza dealul. Acolo se va construi și „Cluj Innovation City”, un proiect de aproximativ o jumătate de miliard de euro, cu 20.000 de noi locuri de muncă și cu aproximativ 100.000 de cetățeni care vor locui acolo

Primăria, pentru prima dată, își asumă sarcina să stabilească de la început unde sunt bulevardele, unde este grădinița, unde e centrul cartierului. Toate utilitățile de bază trebuie să fie de la început creionate. O pătrime din traficul din Cluj este așa-numitul „trafic nenecesar”. Oamenii merg dintr-o parte în alta orașului să ducă copilul la creșă, la grădiniță, să meargă la un centru comercial… Dacă au toate aceste facilități de bază, o parte din trafic este eliminat”, a afirmat primarul Emil Boc la Digi FM.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11