Tue. May 17th, 2022

Cluj-Napoca// Cadavrul unei femei descoperit pe strada Fabricii de Chibrituri, in spatele unui gard

In dimineata zilei de joi, 31 decembrie, o persoana a sesizat politia dupa ce a descoperit cadavrul unei persoane de sex feminin, in spatele unui gard de pe strada Fabricii de Chibrituri din Cluj-Napoca.

“La data de 31 octombrie 2019, în jurul orei 07.30, un bărbat a sesizat prin SNUAU 112 Poliția municipiului Cluj-Napoca despre faptul că în timp ce se deplasa pe str. Fabricii de Chibrituri a observat cadavrul unei persoane de sex femeiesc după gardul împrejmuitor al unui teren. La faţa locului s-a deplasat echipa operativa din cadrul Poliţiei Mun. Cluj Napoca pentru verificarea aspectelor sesizate și pentru cercetarea împrejurărilor în care a survenit decesul femeii.

Pe corpul femeii nu au fost observate urme vizibile de violență. Trupul a fost transportat la IML pentru efectuarea necropsiei și stabilirii cauzei exacte a decesului. Până în prezent nu s-a reușit stabilirea identității persoanei”, precizează IPJ Cluj.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă. Se fac investigaţii, verificări şi activităţi informativ-operative în vederea stabilirii imprejurărilor concrete care au dus la decesul victimei şi cu privire la identificarea acesteia.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11