Sun. Jun 26th, 2022

Cluj/ In 2019, 19 unitati medicale din judet nu detineau autorizatie de securitate la incendiu

Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea știa încă de la începutul lui 2019 că spitalele românești nu respectă regulile de protecție la incendiu și că există oricând riscul unei tragedii cum s-au petrecut cele de la Spitalul Județean Piatra Neamț sau de la „Matei Balș”, scrie Newsweek.

Raportul, care a intrat în posesia Newsweek România, detalia care sunt cele peste 4200 de nereguli grave identificate și propunea măsuri pentru remedierea lor.

Documentul nu doar că a rămas fără nici o consecință, dar în cursul anilor 2019 și 2020 numărul de încălcări ale legii în ceea ce privește modul cum sunt protejați față de incendiu pacienții din spitalele românești a rămas extrem de mare.

IGSU a identificat deficiențe la majoritatea spitalelor controlate în 2018, iar dintre acestea cele mai importante se referă, potrivit raportului, la funcţionarea fără autorizaţie de securitate la incendiu; neasigurarea echipării construcţiilor cu mijloace de detectare, semnalizare şi alaimare în caz de incendiu sau nefuncţionarea acestora la parametri Ia care au fost proiectate; – neorganizarea corespunzătoare a activităţii de apărare împotriva incendiilor, în special pe aspecte ce privesc evacuarea utilizatorilor în caz de incendiu; – capacitatea redusă de salvare a pacienţilor care nu se pot evacua singmi din cauza lipsei personalului medical (medici şi asistente), în special din turele de noapte.

Din nefericire, aceleași nereguli au fost identificate de inspectori și în 2019 și 2020.

Majoritatea incendiilor care au avut loc în spitale au pornit de la instalațiile electrice necorespunzătoare.

Din cele 23 de incendii produse în ultimul an la clădiri ale unităţilor sanitare cu paturi, putem exemplifica incendiul produs în data de 11 aprilie 2018 la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. George I.M. Georgescu” din Iaşi, la etajul VI al clădirii unde, din cauza suprasolicitări instalaţiei electrice, pe holul unităţii spitaliceşti s-a declanşat un incendiu, în urma căruia au fost distmse în totalitate aparatura medicală şi materialele sanitare ce se aflau la nivelul etajului, valoarea  totală a pagubelor fiind de 54.541 mii lei”, menționează raportul care a ajuns la Sorina Pintea, consultat de Newsweek România.

CLUJ = 19 obiective:

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj (3 clădiri),

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii (două clădiri),

Spitalul Clinic CF Cluj, Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie Prof. Dr. Octavian Fodor,

Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal,

Spitalul Municipal Gherla, Spitalul Municipal Dej,

SC Hipocrate Impex SRL, SC Eurotrat SRL,

SC Policlinica Union,

SC Salvo-San-Ciobanca, SC Centrul Medical Transilvania,

SC Medlife S.A.,

SC Medstar SRL,

SCCT Clinic SRL,

SC Valdi Medica SRL.

Citeşte întreaga ştire: Tabelul național primit de Sorina Pintea cu spitalele care-și pun pacienții în pericol de incendiu. În ce județ locuiți? În top sunt București (19), Cluj (19), Bihor (18), Constanța (14)

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11