May 21, 2025

Cinci cutremure in Romania in mai putin de doua ore, la putin timp dupa cutremurul catastrofal din Turcia

Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cinci (5) cutremure s-au produs luni dimineață în România, în mai puțin de două ore.

Primul cutremur a fost cel mai puternic, a avut magnitudinea 4,5 și s-a produs la ora 3.26. A fost urmat de un cutremur cu magnitudinea 2,6 produs la ora 4.09 și de altul cu magnitudinea 2,9 înregistrat de aparate la ora 4.13. Un al patrulea cutremur, cu magnitudinea 2,7, a fost înregistrat la ora 5.01, iar ultimul cutremur, cu magnitudinea 2,0, a avut loc la ora 05:26.

Foto/ Urmarile cutremurului din Turcia, 6 februarie 2023

Cutremurele înregistrate luni s-au produs în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la adâncimi cuprinse între 17 și 21 de kilometri.

Un cutremur mult mai puternic s-a produs tot luni în Turcia. Acesta a avut magnitudinea de 7,8, a zguduit Turcia și Siria, dar a fost simțit și în alte țări din regiune. Estimările provizorii ale autorităților citate de Sky News arată că cel puțin 100 de persoane au murit și că numeroase case s-au prăbușit.

Sursa: Antena 3 CNN.