December 9, 2024

CCR a declarat neconstituţională ordonanţa privind cumpărarea de cartele prepay doar cu buletinul

Curtea Constituțională a admis, marți, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului pe ordonanța de urgență care modifică funcționarea sistemului național 112 și care prevede vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul.

Instituția a transmis, într-un comunicat de presă, că „Guvernul nu a motivat în cuprinsul actului normativ criticat situația extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată și nici urgența reglementării, limitându-se la a justifica oportunitatea și necesitatea reglementărilor, aspecte care nu se circumscriu criteriilor de constituționalitate prevăzute de art.115 alin.(4) din Constituție, așa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența constantă a Curții Constituționale”.

De asemenea, Curtea a constatat că „principala modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2011 adusă prin actul supus controlului de constituționalitate, respectiv cea referitoare la achiziționarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile pentru care plata se face în avans, a fost amânată de două ori, mai întâi până la 31 decembrie 2019, apoi până la 31 martie 2020, în condițiile în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în data de 3 septembrie 2019, fapt care dovedește inexistența urgenței reglementării”, conform sursei citate.

Pe 27 august 2019, în perioada Cabinetului Dăncilă, a fost adoptată ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență și a Ordonanței de urgență a guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice. Aprobarea OUG a fost făcută în prima ședință după vacanța parlamentară.

Pe 12 septembrie 2019, Avocatul Poporului a sesizat CCR privind OUG care modifică legea de funcționare a Sistemului național 112 și care prevede vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul precum și stocarea datelor celor care sună la 112. Instituția reclamă că nu se justifică situația de urgență.