BREAKING/ Cursuri cu prezență fizică în școlile cu o rată de vaccinare de peste 60%

Ministrul Educației a anunțat vineri că școlile se vor redeschide de luni, 8 noiembrie, iar predarea cu prezență fizică va fi permisă doar în instituțiile în care rata de vaccinare a personalului depășește 60%.
“Școlile care au rata de vaccinare sub 60% vor începe online, asta este clar, iar cele care au rata mai mare pot începe fizic, dacă nu există alte probleme care să împiedice acest lucru, situație în care trebuie să notifice inspectoratul școlar. Personalul didactic are un grad de vaccinare mult mai mare decat personalul didactic auxiliar sau cel auxiliar, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Potrivit ministrului, rata de vaccinare de peste 60%ă, conform raportărilor de la finalul săptămânii trecute, exista în 54% din școlile și grădinițele din România, învățământ de stat și învățămînt privat.
“În ședințele de astăzi se va actualiza această rată de vaccinare, în unele situații ea a crescut – e posibil să fi schimbat și pragul, sub sau peste 60%. Acest prag va fi actualizat de acum încolo săptămânal, ziua de vineri fiind considerată o zi de referință. În momentul în care se va depăși 60%, acea școală sau grădiniță poate trece în regim de învățământ cu prezență fizică”, a precizat Cîmpeanu.