November 30, 2024

Baietelul de 8 ani a fost omorat cu premeditare. Ce le-a declarat tatal criminal politistilor

Takacs Gyorgy, tatăl copilului, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal și violență în familie în modalitatea omorului calificat.

Copilul de 8 ani a fost ucis cu premeditare, în noaptea de sâmbătă spre duminică, și a fost găsit abia marți dimineața, la peste 48 de ore distanță.

Mai bine de două zile, tatăl criminal s-a plimbat cu copilul mort pe bancheta din spate a mașinii!

La data de 25 iulie, începând cu ora 22:00 aproximativ, inculpatul T. G. l-a lipsit de libertate pe fiul său minor T.G. jr. iar în noaptea de 25 spre 26 iulie, în urma unei acțiuni premeditate, inculpatul l-a ucis prin înjunghiere în zona toracică stângă cu un corp tăietor înțepător.

La data de 28 iulie în jurul orei 11:00 minorul a fost găsit decedat pe bancheta din spate a autovehiculului folosit de inculpat, abandonat pe partea dreaptă a unui drum județean orientat cu fața către satul Filea de Jos”, au spus magistrații clujeni, potrivit Mediafax.

„Copilul a vrut să fie omorât de mine”, a fost una dintre declaraţiile care i-au şocat pe poliţişti. Anchetatorii au aflat că Takacs Gyorgy se înţelegea foarte bine cu fiul lui. El a trecut recent printr-un divorţ de soţia lui şi se afla în faza în care trebuia făcut partajul. Copilul se afla la el în această perioadă, fiind în custodie comună. Surse din rândul anchetatorilor au arătat că unul dintre posibilele motive ale crimei ar fi răzbunarea pe fosta soţie, care şi-a găsit deja un concubin, în condiţiile în care e Takacs Gyorgy ar fi iubit-o încă.

Surse din Poliţie au declarat pentru Adevărul.ro că omul nu are antecedente penale şi nu au fost plângeri cu privire la potenţiale acte de violenţă.

Suspectul – Takacs Gyorgy – a fost găsit, marţi seară, în localitatea Filea de Jos, la circa 6 kilometri de locul în care a abandonat maşina în care zăcea fiul său decedat. La operaţiunea de căutare au participat zeci de poliţişti şi jandarmi însoţiţi de câini special antrenaţj.

A fost reperat pe camerele de termoviziune de pe elicopter. Aparatul de zbor a coborât deasupra unui lan de porumb şi a zburat la intimidare la 2 metri înălţime. Bărbatul s-a speriat şi a fugit. S-a dus spre sat şi a fost văzut de un sătean, care a alertat poliţia şi a fost prins.