Mon. Aug 8th, 2022

Aplicație SMART pe mijloacele de transport din Zona Metropolitană Cluj

Compania de Transport Public Cluj-Napoca a lansat aplicația CTP Cluj, care oferă detalii despre mijloacele de transport în comun.

Utilitatea acestei noi aplicații constă în sincronizarea dintre sistemul GPS montat pe flota CTP Cluj și telefoanele smart ale călătorilor, pentru a oferi acestora informații în timp real despre linii, timpi de așteptare și de călătorie și nu în ultimul rând, rute optime.

Principalele funcționalități ale aplicației CTP Cluj sunt: afișarea traselor și a orelor de sosire a fiecărui mijloc de transport în comun; afișarea pe hartă a tuturor stațiilor și liniilor de autobuztroleibuz și tramvai; posibilitatea de a obține ruta optimă de călătorie în urma introducerii unui punct de plecare și o destinație.

Aplicația generează un rezumat al călătoriei, estimând durata totală, în funcție de poziția utilizatorului, trafic, mijloc de transport și distanță totală care trebuie parcursă (deplasarea până în stație + călătoria cu mijlocul de transport în comun).

Aplicația CTP Cluj poate fi descărcată acum din Google Play sau App Store.

sursa: stiridecluj.ro

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11