Wed. Oct 5th, 2022

ANDRA, CONNECT-R si WHAT’S UP CONCERTEAZA IN FLORESTI, CU OCAZIA DESCHIDERII “SATUL LUI MOS CRACIUN”. VEZI PROGRAMUL!

Așa cum vă informam incă de pe data de 2 NOIEMBRIE, GD Events, împreună cu Primăria si Consiliul Local Florești, Cluj, organizează în perioada 23 noiembrie 2018 -3 ianuarie 2019, prima ediție a „Satului lui Moș Crăciun” din comuna Florești.

Conceptul acestui eveniment, gândit ca o activitate destinată întregii familii sub sloganul „Povestea vă așteaptă!”, a fost creat în spiritul Târgurilor de Crăciun din nordul Europei, inspirându-se mai ales din modelul oferit de orașul finlandez Rovaniemi, capitala regiunii Laponia.

„Satul lui Moș Crăciun” va fi amplasat în Parcul Tăuți (strada Tăuțiului), pe o suprafață de aproximativ 20000 de metri pătrați, foarte aproape de liziera pădurii. 

Destinat celor mici, dar și celor mari, „Satul lui Moș Crăciun” va fi compus din următoarele zone tematice: Casa lui Moș Crăciun, Fabrica de Jucării, Fabrica de vise ( alteliere de creație ), Poșta lui Moș Crăciun, Ieslea, Bradul lui Moș Crăciun, Carusel, Scena de concerte, Gara și Trenulețul lui Moș Crăciun, Pista de mașinuțe, Patinoar, Căsuțele De Crăciun, precum și o zonă de Food & Drinks.

Satul lui Moș Crăciun” va fi deschis zilnic în perioda sus-menționată, între orele 11:00-22:00, iar pe lângă zonele tematice, va găzdui zilnic concerte live, spectacole de teatru, precum și o expoziție de obiceiuri și tradiții de iarnă din diverse zone etnografice ale României. 

 

IMPORTANT: Patinoarul se va deschide in jurul datei de 28 NOIEMBRIE, in functie si de conditiile meteorologice!

 

PROGRAM SCENA PRINCIPALĂ ( INTRAREA LIBERĂ)

23 NOIEMBRIE
19:00 DESCHIDERE SAT (APRINDEREA LUMINILOR ÎN SAT)
19:10 PRIMIREA LUI MOS CRĂCIUN
19:30 SPECTACOL PENTRU COPII – “ MOȘ CRĂCIUN ȘI PRIETENII “
20:30 CONCERT SUSȚINUT DE ANDRA, CONNECT-R ȘI WHAT’S UP (GAZDA EVENIMENTULUI – CĂTĂLIN MĂRUȚĂ)

24 NOIEMBRIE
12:00 – 13:00 MINI DISCOTECA CRĂCIUNULUI (DIVERTISMENT PENTRU COPII )
18:00 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 CORALA ARMONIA – CONCERT COLINDE 20:30 CONCERT COLINDE

25 NOIEMBRIE
12:00 – 13:00 MINI DISCOTECA CRĂCIUNULUI (DIVERTISMENT PENTRU COPII )
18:00 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 FUEGO – CONCERT COLINDE

26 NOIEMBRIE
18:30 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 CONCERT COLINDE

27 NOIEMBRIE
18:30 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 CONCERT COLINDE

28 NOIEMBRIE
18:30 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 SPECTACOL PENTRU COPII
20:00 CONCERT COLINDE

29 NOIEMBRIE

12:00 -20:00 FESTIVALUL NAȚIONAL DE COLINDE FLOREȘTI
18:30 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 CONCERT COLINDE

30 NOIEMBRIE

SPECTACOL DEDICAT CENTENARULUI MARII UNIRI (ROMÂNIA ÎN SĂRBPTOARE – 100 DE ANI DE ISTORIE)
18:00 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
18:05 ORCHESTRA LĂUTARII DE LA CHIȘINĂU, DIRIJOR NICOLAE BOTGROS – SPECTACOL SUSȚINUT DE : ION PALADI, PAUL ANANIE, DANIEL POP, NICU MÂȚĂ, ANDRADA ȘI AMALIA CODOREAN, ANDREEA HAISAN, GABRIEL DUMITRU, ANSAMBLUL ȘOIMII CARPAȚILOR – PREMIERE ANSAMBLUL ȘOIMII CARPA/ILOR (JUNIORII MICI, JUNIORII MARI, SENIORII, VETERANII)

1 DECEMBRIE

12:00 – 13:00 (DIVERTISMENT PENTRU COPII )
18:00 – PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
18:30 – ANAMBLUL BRADULET – REPUBLICA MOLDOVA (COLINDE, OBICEIURI DE IARNĂ, DANSURI )
19:00 – ANSAMBLUL DUMBRĂVIȚA – PRAHOVA (OBICEIURI DE IARNĂ )
19:30 – ANSAMBLUL SLOBOZIA MARE – REPUBLICA MOLDOVA (DANSURI, OBICEIURI DE IARNĂ, COLINDE)

2 DECEMBRIE

12:00 – 13:00 ( DIVERTISMENT PENTRU COPII )
18:00 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
18:30 – CONCERT COLINDE, DANSURI, OBICEIURI DE IARNĂ

3 DECEMBRIE

18:30 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 CONCERT COLINDE

4 DECEMBRIE

18:30 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 CONCERT COLINDE

5 DECEMBRIE

17:30 – 21:00 ÎN AȘTEPTAREA LUI MOȘ NICOLAE (MOȘUL OFERĂ DULCIURI PENTRU COPII )
19:00 CONCERT COLINDE

6 DECEMBRIE

 

18:30 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 SPECTACOL PENTRU COPII
20:00 CONCERT COLINDE

7 DECEMBRIE

18:00 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 ANSAMBLUL TRANSILVANIA DIN BAIA MARE ( DANSURI, OBICEIURI DE IARNĂ, COLINDE)

8 DECEMBRIE

12:00 – 13:00 MINI DISCOTECA CRĂCIUNULUI (DIVERTISMENT PENTRU COPII )
18:00 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 NICO – CONCERT COLINDE

9 DECEMBRIE

12:00 – 13:00 (DIVERTISMENT PENTRU COPII)
18:00 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 OANA TOMOIAGĂ (SPECTACOL DE MUZICĂ POPULARĂ ȘI COLINDE )

10 DECEMBRIE

18:30 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 CONCERT COLINDE

11 DECEMBRIE

18:30 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 SPECTACOL PENTRU COPII
20:00 CONCERT COLINDE

12 DECEMBRIE

18:30 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 CONCERT COLINDE

13 DECEMBRIE

18:30 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 CONCERT COLINDE

14 DECEMBRIE

18:30 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 SPECATOL PENTRU COPII
20:00 CONCERT COLINDE

15 DECEMBRIE

12:00 – 13:00 (DIVERTISMENT PENTRU COPII )
18:30 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 OBICEIURI DE IARNAĂ DANSURI, COLINDE – 20:00 NARCISA SUCIU ( CONCERT COLINDE )

16 DECEMBRIE

12:00 – 13:00 MINI DISCOTECA CRĂCIUNULUI (DIVERTISMENT PENTRU COPII )
18:30 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 JUNII SIBIULUI ( OBICEIURI DE IARNĂ, COLINDE, DANSURI )
20:00 CONCERT COLINDE

17 DECEMBRIE

18:30 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 CONCERT COLINDE

18 DECEMBRIE

18:30 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 CONCERT COLINDE, OBICEIURI DE IARNĂ

19 DECEMBRIE

18:00 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
18:30 SPECTACOL CARITABIL “SPERANȚĂ PENTRU VIAȚĂ“

20 DECEMBRIE

18:30 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 CONCERT COLINDE
20:00 OBICEIURI DE IARNĂ, DANSURI, COLINDE

21 DECEMBRIE

18:00 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 CONCERT COLINDE
20:00 ANSAMBLUL DE DANSURI (OBICEIURI DE IARNĂ, DANSURI, COLINDE)

22 DECEMBRIE

12:00 – 13:00 ( DIVERTISMENT PENTRU COPII)
18:00 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 SPECACOL PENTRU COPII
20:00 CONCERT COLINDE

23 DECEMBRIE

18:00 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
18:30 SPECTACOL PENTRU COPII
19:00 CONCERT COLINDE
20:00 PAULA SELING (CONCERT COLINDE)

24 DECEMBRIE

18:00 PRIMIREA LUI MOȘ CRĂCIUN
19:00 SPECTACOL FEERIA CRĂCIUNULUI
20:00 CONCERT COLINDE

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11