December 7, 2024

Alin Tise revine la conducerea judetului!

Reprezentantul PNL, Alin Tișe a fost ales cu un număr de 25 de voturi, iar Sălătioan Vasile, reprezentantul PSD, a fost votat de 12 consilieri județeni. Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj Partidul Social Democrat l-a propus pe Vasile Sălătioan, PNL l-a propus pe Alin Tișe, iar UDMR nu a avut propuneri.

alin tise 3

”Mulțumesc clujenilor pentru votul acordat. Este pentru mine o onoare și mare responsabilitate. Avem foarte multă treabă de făcut. Oamenii așteaptă multe lucrui de la CJ. Am încredere în oamenii care lucrează în CJ. Mizez pentru un parteneriat cu dvs. dincolo de partidele din care facem parte. Veți avea în mine o persoană cu care veți putea colabora. Timpul nu mai ține cu noi. Consiliul Județean are proiecte frumoase pe care noi trebuie să le ducem mai departe, le putem dezvolta și putem face și altele de care clujenii au nevoie”, a declarat Alin Tișe. „Jur să respect Constituția și legiile țării și să fac cu bună credință tot ce îmi stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Cluj. Așa să-mi ajute Dumnezeu”, a spus Alin Tișe la jurământ.

Consiliul Județean Cluj are doi vicepreședinți. Unul dintre vicepreședinții Consiliului Județean Cluj este Marius Mînzat, fiind ales cu 25 de voturi. Contracadidatul său, Oprea Laurențiu, a fost votat de 12 consilieri județeni. Partidul Național Liberal l-a propus pe Marius Mînzat, iar Partidul Social Democrat pe Oprea Laurențiu. Cel de-al doiea vicepreședinte al CJ Cluj este Vakar Istvan, fiind votat de 25 de consilieri județeni. Contracandidatul său Pop Petre a fost votat de 12 consilieri județeni.

Pentru cel de-al doilea vicepreședinte al CJ Cluj cei din UDMR l-au propus pe Vakar Istvan, iar cei din PSD l-au propus pe Petre Pop.

Reprezentanții Partidului Național Liberal nu au făcut propuneri. Cele trei partide care alcătuiesc structura Consiliului Județean Cluj pentru mandatul 2016 – 2020 sunt PNL, PSD și UDMR.

sursa: monitorulcj.ro