April 26, 2025

Cluj-Napoca// 65 de “şmecheraşi de cartier” au fost amendaţi după ce au circulat pe benzile de bus

La o emisiune radio, primarul municipiului Cluj-Napoca a afirmat ca in ultimele zile zeci de soferi au fost amendati pentru ca au circulat pe benzile de BUS.

Atrag atenţia şi celorlalţi parteneri de trafic, şmecheraşii de cartier cum îi denumesc eu, care spun că «eu sunt mai şmecher decât tine care stai în trafic». Sunt şmecheraşi de cartier care încearcă să fenteze pentru că nu mai sunt stâlpişori. Până în acest moment s-au aplicat 65 de sancţiuni contravenţionale pentru şmecheraşii de cartier care nu au respectat interdicţia de a nu merge pe banda dedicată. Vom merge până la pierderea carnetului. Ochiul Poliţiei este acolo. Sunt monitorizaţi. Şoferii să respecte regulile jocului. Nu vor fi iertaţi. Nimeni nu este mai presus de lege.

In acest oraş, toţi trebuie, prin forţa lucrurilor, să convieţuim şi să ne respectăm reciproc. Şi taximetriştii, potrivit legii, au dreptul să circule pe banda dedicată, fac parte din transportul public în comun, legea le permite, dacă respectă condiţiile stabilite, nu văd de ce nu ar avea dreptul să utilizeze banda dedicată. La Cluj, serviciile de taximetrie sunt printre cele mai performante şi apreciate din ţară prin calitatea serviciilor pe care le prestează. Şi bicicliştii care au dreptul să circule, trebuie să aibă aceeaşi înţelegere şi faţă de taximetrişti. Important este ca fiecare să respecte regulile jocului. Dacă taximetriştii vor respecta să meargă doar cu client, să nu staţioneze în staţiile mijloacelor de transport în comun, vor avea viitor şi pe alte benzi dedicate din oraş. Dacă nu, nu vom merge mai departe”, a mai spus edilul.