Sat. Dec 3rd, 2022

49 de cazuri de coronavirus depistate în România în ultimele 24 de ore / Bilanțul a ajuns la 217 de infectări

49 de noi cazuri de coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore, astfel că bilanțul total a ajuns la 217 infectări. Dintre persoanele infectate, patru sunt la terapie intensivă. Până la această oră au fost prelucrate 4150 de teste pentru coronavirus, cu 442 mai multe decât în urmă cu o zi.

Inițial, Grupul de comunicare strategică a anunțat că au fost confirmate 222 de cazuri, însă ulterior a rectificat informația, precizând că sunt 217 cazuri.

Astfel, până astăzi, 17 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 217 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 217 cetățeni care au contactat virusul, 19 sunt declarați vindecați și au fost externați. De la ultima informare (marți, ora 10.00), au fost confirmate 33 de cazuri noi, după cum urmează: 26 în București, 5 în Brașov și câte unul în Constanța și Prahova, a anunțat Grupul de comunicare strategică.

Luni, la ora 18.00, erau înregistrate 168 de cazuri, astfel că în ultimele 24 de ore au mai fost confirmate 49.

Potrivit Grupului de comunicare strategică, toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 26 ani și 64 de ani.

Dintre pacienții aflați în unitățile medicale, 4 dintre ei sunt la secția de terapie intensivă, dar au o stare generală stabilă, potrivit aceleiași surse.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3373 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 18965 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4150 de teste. Dintre acestea, 3928 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 8 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași și Constanța.

Autoritățile le reamintesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11