Fri. May 27th, 2022

363.000 de euro obtinuţi pentru combaterea criminalităţii organizate

Poliţia Română anunţă că a obţinut finanţarea unui proiect european care ii va permite consolidarea capacităţii de acţiune a Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, în scopul de a proteja interesele financiare ale Uniunii Europene în România (HER-CIV). De această finanţare vor beneficia si poliţiştii clujeni din cadrul BCCO.

„Obiectivul general al proiectului îl reprezintă consolidarea capacităţii Poliţiei Române în prevenirea şi combaterea infracţiunilor care afectează interesul financiar al Uniunii Europene.

Activităţile planificate sunt centrate pe oferirea de echipamente specializate de depistare şi investigare a infracţiunilor macro-economice-financiare şi, implicit, a infracţiunilor vamale, echipelor mobile ale Poliţiei Române din cadrul brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate din Constanţa, Galaţi, Iaşi, Suceava, Cluj-Napoca şi Timişoara, unităţi specializate din punct de vedere al competenţei teritoriale din România, în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate ce acoperă frontierele externe ale Uniunii Europene.

Astfel, pentru a întări şi îmbunătăţi capacitatea operaţională a Poliţiei Române în combaterea infracţiunilor de contrabandă, Inspectoratul General al Poliţiei Române va achiziţiona maşini, echipamente de resort IT şi echipamente tehnice.

Proiectul îşi propune să contribuie la îndeplinirea următoarelor obiective specifice:

– îmbunătăţirea capacităţii Poliţiei Române de identificare a grupărilor de criminalitate organizată implicate în săvârşirea infracţiunilor macro-economice şi financiare la frontiera externă a UE, cu accent pe infracţiunile reglementate de Codul Vamal;

– reducerea contrabandei cu tutun şi produse din tutun prin: identificarea (prin scanare) într-un timp mai scurt a mijloacelor de mobilitate terestră folosite de membrii grupărilor infracţionale organizate care comit infracţiuni de contrabandă şi efectuarea de capturi de ţigarete provenite din contrabandă;

– asigurarea mobilităţii poliţiştilor din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate aflate la frontiera externă a UE pentru efectuarea activităţilor specifice în scopul de a identifica, documenta şi destructura grupările infracţionale organizate implicate în comiterea infracţiunilor macro-economice şi financiare şi, în special, a infracţiunilor reglementate de Codul Vamal”, informează Inspectoratul General al Poliției Române.

Proiectul HER-CIV se află în faza de implementare şi se derulează pe o perioadă de 24 luni (01.01.2021 – 31.12.2022). În urma semnării contractului de finanţare, bugetul total alocat proiectului este de 362.975,04 euro (fără TVA), dintre care 290.380,00 euro (fără TVA) reprezintă finanţarea externă nerambursabilă (80%), iar 72.595,04 euro (fără TVA) constituie cofinanţarea naţională (20%).

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

test11