Thu. Jun 30th, 2022

L. Bode: “10.624 de ucrainieni au intrat in Romania in ultimele 24 de ore”

În ultimele 24 de ore au intrat în România 10.624 de cetățeni ucrainieni, iar dintre ei, 3.3360 au și părăsit țara. Doar 11 au solicitat azil în România, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode.

El a explicat că cei care nu au făcut această solicitare pot rămâne în țara noastră maximum 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile. România a pregătit și tabere unde cei fugiți din calea războiului pot rămâne 72 de ore.

Astfel, punctele de trecere a frontierei au fost tranzitate de 111.817 persoane, din care 58.268 a fost pe sensul de intrare.

La frontiera cu Ucraina, numărul total de persoane care au tranzitat cele 6 puncte de trecere a frontierei a fost de 12.220. Dintre acestea 10.624 pe sensul de intrare în țară.

„10.624 comparați cu 4.041 cât s-a înregistrat înainte de izbucnirea conflictului. Din cei 10.624 de cetățeni ucrainieni care au intrat în România în 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei cu vecinii noștri, în special cu Bulgaria, respectiv Ungaria, au părăsit România 3.660 de persoane. În consecință, pe teritoriul României, în ultimele 24 de ore au rămas 6.964 de persoane”, a mai spus Bode.

Doar 11 persoane au solicitat azil în România și se află în acest moment în cele 6 centre de azil.

În centre de azil, România are aproximativ 1.100 de locuri disponibile, gradul de ocupare fiind în acest moment de 50%.

Lucian Bode a explicat că statutul de refugiat nu este aplicat tuturor persoanelor care ajung în România, din Ucraina.

„Statutul de refugiat, conform legii, este o formă de protecție internațională prin care statul român recunoaște calitatea de refugiat în condițiile legii. Și o să vă întrebați ce statut au cei care nu au solicitat azil pentru că ei au ajuns în România pe baza unui pașaport. Accesul în România se face pe baza unui pașaport biometric, mai exact, cei care dețin pașapoarte care au elementele de securitate ale Uniunii Europene intră în România conform legii, Ordonanța 194 / 2002 și pot rămâne maximum 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile. Așadar, ei pot rămâne legal în România maxim 90 de zile în cursul unei perioade 180 de zile”, a declarat ministrul de Interne.

Bode a mai precizat că MAI este în legătură permanentă cu organizațiile nonguvernamentale cu care Departamentul pentru Situații de Urgență are încheiate protocoale de colaborare și cu organizațiile internaționale, între care Crucea Roșie UNICEF.

Sursa: DIGI24.ro

Daca ti-a placut articolul si doresti sa ramai informat poti sa dai like la pagina.
test11