Rezultate Bacalaureat 2021: 67,8% dintre tinerii care au participat la examene au luat Bacul, în creștere cu 5% față de anul trecut

Pentru promoția curentă (2021), rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020 – 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020 – 25%), scrie Edupedu.ro.
Au promovat 86.120 de candidați, dintr-un total de 126.999 de candidați prezenți (110.358 candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 16.641 candidați prezenți din promoțiile anterioare).
Numărul de candidați înscriși în acest an a fost cu peste 22.000 mai mic decât numărul celor înscriși anul trecut.
Și la Bac, la fel ca la Evaluarea Națională, numărul mediilro de 10 este mult mai mic. 112 candidați au obținut media 10 (față de 232, în prima sesiune a anului trecut, înainte de contestații).
Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
- Limba și literatura română: lucrările a 1.351 de candidați au fost notate cu 10
- Limba și literatura maternă: lucrările a 263 de candidați au fost notate cu 10
- Proba obligatorie a profilului (Matematică – 948 / Istorie – 1.766)
- Proba la alegere a profilului și a specializării: 7.196 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la Logică și argumentare: 1908).
Rezultatele de la Bacalaureat pot fi văzute aici
Sursa: Edupedu.ro