Compania de Apă Someș S.A. premiată la Gala Excelenței în Industria Apei
Compania de Apă Someș S.A a fost laureată în cadrul Galei Excelenței în
Industria Apei, ediția a II-a, un eveniment organizat de Asociația Română a Apei
(ARA), care reunește anual cei mai importanți actori din sectorul serviciilor de
alimentare cu apă și de canalizare din România.

Distincția primită confirmă angajamentul constant al Companiei de Apă Someș
pentru furnizarea unor servicii sigure și de calitate, pentru implementarea proiectelor de
investiții și pentru dezvoltarea durabilă a infrastructurii de apă și canalizare în
comunitățile deservite.
Gala Excelenței în Industria Apei reprezintă unul dintre cele mai prestigioase
evenimente dedicate domeniului, având ca obiectiv recunoașterea performanței, a
profesionalismului și a proiectelor care contribuie la dezvoltarea și modernizarea
infrastructurii de apă la nivel național. Evenimentul aduce împreună operatori regionali,
reprezentanți ai autorităților publice, specialiști și parteneri instituționali, într-un cadru
dedicat schimbului de bune practici și promovării excelenței în domeniu.
Prin participarea la acest eveniment de referință la nivel național, Compania de
Apă Someș își reafirmă poziția de operator regional performant și partener de încredere
pentru comunitățile pe care le deservește.
