Cluj-Napoca// A fost inaugurat Centrul de Consiliere pentru Victimele Violenţei Domestice

Ieri, in Cluj-Napoca a fost inaugurat Centrul de Consiliere pentru Victimele Violenţei Domestice, centru aflat în subordinea Direcței de Asistență Socială și Medicală din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, informeaza ziuadecj.realitatea.net.

Centrul va funcționa pe str. Maramureșului nr. 1 și are ca scop prevenirea și combaterea violenței domestice. Aici se vor derula programe de mediere și consiliere pentru depășirea situației
de risc și a traumei rezultate în urma violenței în familie.

Victimele violenţei domestice care se află în evidenţele serviciilor de specialitate din cadrul DASM şi care locuiesc efectiv pe raza municipiului Cluj-Napoca, precum şi cele care au beneficiat de servicii în adăposturi destinate acestei categorii sociale şi care nu beneficiază de alt sprijin locativ din partea statului sau a unor ONG-uri, care au venit net lunar/membru de familie de până la 1.500 lei, pot primi ajutor la plata chiriei din partea Primăriei Cluj-Napoca. Se oferă între 900 şi 1400 de lei  lunar.

Fenomenul violenței domestice reprezintă o temă de actualitate care influențează direct, sau indirect, viața de zi cu zi a cetățeanului. Conform datelor statistice furnizate de Inspectoratul General al Poliției Române, violența în familie reprezintă un fenomen îngrijorător, cu consecințe deosebit de grave. De exemplu, în 2017 au fost înregistrate 20.617 victime ale violenței în familie dintre care 84 au decedat.

Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca, prin Serviciul Protecția Copilului și Familiei, oferă servicii victimelor încă de la înființarea acestei instituții, în anul 2008. Tot în subordinea acestei direcții, există și un centru de prevenire și combatere a violenței în familie.

Sursa: ziuadecj.realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published.