Propunere// Bacşişul ar putea fi evidenţiat separat pe bonul fiscal, fără a se supune cotei de TVA

Dragoş Petrescu, preşedintele
Asociaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), a precizat luni, într-o conferinţă de presă, că bacşişul nu ar trebui să se supună cotei de TVA, pentru că nu este asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii şi, ca urmare, bacşişurile oferite de clienţi se distribuie angajaţilor de către conducerea companiei. Petrescu spune că bacşişul ar trebui considerat venit din alte surse şi impozitat la sursă, prin aplicarea cotei de 10%.

Conform unui studiu prezentat de patronat, cultura bacşişului nu este atât de puternică în România încât acesta să fie obligatoriu. Există ţări în care bacşişul este inclus în nota de plată, dar se plăteşte şi ceva în plus, fiind cazul Italiei, Elveţiei sau Egiptului. şi sunt ţări unde este inclus în nota de plată şi nu se prectică plăţi suplimentare – Argentina sau Franţa.

În state ca Marea Britanie, Germania, Cehia, Turcia, Rusia sau SUA bacşişul este între 10% şi 20% din nota de plată, iar în Finlanda, Danemarca, Japonia sau China nu se lasă bacşiş.

În Uniunea Europeană, abordarea nu este unitară. Unele ţări, precum Spania, Bulgaria sau Ungaria, nu au nicio reglementare în legislaţie legată de acest subiect. În Franţa, bacşişul este inclus pe bon, iar sumele sunt distribuite angajaţilor. Sunt considerate venituri ale angajaţilor şi taxarea se face la angajator.

 
În alte ţări, cum sunt Germania, Italia sau Cehia, aceste sume sunt incluse fie în preţul produselor, fie pe un rând separat pe bon, ca taxă pentru servicii, cuprinsă între 10% şi 15% din nota de plată. Sumele sunt venit ale companiei şi sunt distribuite angajaţilor şi astfel impozitate ca atare.

În SUA, unele state chiar au aprobat legi care să interzică bacşişul. Cele mai noi reglementări, propuse de Guvernul Trump în 2017, prevăd ca bacşişul să revină angajatorului în totalitate, iar acesta să decidă împărţirea lui între angajaţii care servesc şi cei din bucătărie.

Sursa: Mediafax.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.